2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:35
No menu items!

Tânăr cu probleme psihice, ucis de poliţie la Los Angeles

spot_img

Decesul lui Ford are loc după cel al lui Michael Brown la Ferguson în Missouri, un tânăr în vârstă de 18 ani ucis sâmbătă de un agent în timp ce era neînarmat

romanca ucisa in italia

Un tânăr de culoare, prezentat ca suferind de boli mintale, a fost ucis de poliţie la începutul săptămânii la Los Angeles, la scurt timp după moartea unui alt adolescent de culoare la Ferguson, în Missouri (centrul SUA), informează AFP.

Ezell Ford, în vârstă de 25 de ani şi neînarmat, a fost ucis luni seara de un ofiţer de poliţie care patrula cu un coleg într-un cartier din sudul Los Angeles (California, vest).

Vecinii şi familia l-au descris pentru presa americană drept un tânăr care suferea de boli mintale.

Poliţia nu a precizat ce i-a determinat pe cei doi agenţi să i se adreseze lui Ezell Ford, sindicatul poliţiştilor LAPPL afirmând într-un comunicat că cei doi agenţi l-au „oprit pe Ezell Ford în jurul orei 20.10 în timp ce mergea pe trotuar în apropiere de strada 65”.

Avocatul familiei lui Ezell Ford, Steven Lerman, a precizat joi pentru AFP că intenţionează să depună plângere „la începutul săptămânii viitoare” împotriva oraşului Los Angeles pentru încălcarea „legii privind drepturile civice”, „moarte ilegitimă” şi „folosirea excesivă a forţei”, subliniind că dispune de dovezi de la „martori şi de propria anchetă”.

Decesul lui Ford are loc după cel al lui Michael Brown la Ferguson în Missouri, un tânăr în vârstă de 18 ani ucis sâmbătă de un agent în timp ce era neînarmat, de atunci,aacest oraş de la periferia Saint-Louis fiind cuprins de revolte urbane.

Steven Lerman a fost avocatul lui Rodney King, a cărui agresare de către poliţia din Los Angeles în 1992 a declanşat revolte rasiale.

C.A.