5.6 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 5:23
No menu items!

Talibanii pakistanezi fac recrutări pe Facebook

spot_img

Talibanii pakistanezi, responsabili de mai multe atacuri împotriva forţelor de ordine și a minorităţii şiite, au înfiinţat o pagină de Facebook care are ca scop recrutarea de „jurnalişti” pentru viitoarea lor revistă, relatează AFP.

Pagina Umar Media TTP, care numără peste 270 de „Like-uri”, a fost creată în septembrie şi are mai multe mesaje în limba engleză. „Umar media este mândră să anunţe oferte de angajare în domeniul on-line, editare video, traduceri, trimiterea şi primirea documentelor”. Este primul comentariu redactat de administratorii paginii, la sfârşitul lui octombrie. Potrivit website-ului specializat în supravegherea grupurilor islamiste Site Intelligence, talibanii pakistanezi utilizează reţeaua Facebook ca pe un centru de recrutare.

Această nouă apariţie va fi „revista trimestrială oficială” a TTP şi invită în pagina de facebook utilizatorii să trimită articole cu orice subiect, despre jihad, istoria sau situaţia musulmanilor.

TTP a revendicat recent atacuri mortale contra forţelor de securitate pakistaneze, contra minorităţii şiite sau tentative de omor împotriva renumitului moderator de televiziune Hamid Mir, precum şi a tineri militante pentru drepturile fetelor la educaţie, Malala Yousafzai. D.M.