Camera Deputaților este for decizional în acest caz
Senatul a adoptat marți, cu 109 voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind reducerea CAS...
Românii interesați de cumpărarea unui automobil electric pot aplica la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru obţinerea unei reduceri de 12.000 de lei. AFM...
Premierul Victor Ponta a declarat luni, după şedinţa USL, că până la finalul acestei luni vor fi realizate diverse scenarii în privinţa măsurilor economice...
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a declarat vineri că Aparatul Ministerului Transporturilor a fost redus cu zece procente, iar cel al Autorităţii Aeronautice şi-a redus...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a afirmat că reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 9% pentru pâine ar putea suplimenta bugetul...
Adrian Năstase va sta mai puțin la închisoare. Din condamnarea de doi ani, vor fi scăzute şapte zile, deoarece magistraţii au acceptat reducerea pedepsei....