Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015
Actul...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi două legi referitoare la piața de capital și la reducerea taxei pe construcții speciale la 1%
Astfel, șeful statului...
Președintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică, care au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
Legea privind procedurile de...
Actul normativ va fi trimis președintelui pentru promulgare şi publicat în Monitorul Oficial
Curtea Constituţională a României (CCR) a motivat decizia din 21 mai prin...
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri legea de aprobare a unei OUG care stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărirea penală dacă s-a...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a Legii privind câinii fără stăpân. Curtea Constituţională a stabilit, tot miercuri, că Legea privind...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretele de promulgare a mai multor legi, printre care şi pe cea pentru modificarea şi completarea Legii nr....
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a promulgat noua lege de accelerare a restituirilor.
"Am promulgat şi noua lege de accelerare a restituirilor. Ca...