0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 3:20
No menu items!

pilda

Sănătatea trupească și sufletească

Suntem obișnuiți să cerem permanent de la Dumnezeu  sănătate. Dar nimeni nu se întreabă ce este de fapt sănătatea. Sănătatea nu este altceva decât...

Gândul cel bun şi gândul cel rău

Potrivit sfintelor învăţături ale Filocaliei, gândurile sunt mişcări ale minţii. Sfânta Scriptură mărturiseşte faptul că omul a fost zidit personal de către Dumnezeu Însuşi:...

Crucea personală și suferința spirituală

Motto: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14) Din pricina numeroaselor încercări ale...

Uciderea trupului cu fapta, uciderea sufletului cu vorba

Fără putinţă de tăgadă şi lucru consimţit unanim în sânul omenirii, „dragostea” este cea mai mare, cea mai sfântă şi cea mai înaltă virtute...

Nu mai suntem nici cu daruri, căci a ridicat Dumnezeu darurile, pentru că nu le merităm / VIDEO

Acest neam al nostru a avut o continuitate, nu suntem o hoardă de sălbatici. Se spunea zilele trecute, nu știu cine avea acest discurs...

„Lupta noastră este împotriva domniilor și stăpânirilor întunericului acestui veac” (Epistole)

Trebuie să fim conștienți și să nu fugim de rădăcina formării noastre spirituale, de acolo de unde ne hrănim, căci orice mladă care se...

Trebuie să fim foarte atenți. Să nu ne mai aruncăm în mreaja amăgirii minții! / VIDEO

Diavolul și-a schimbat tactica! Noi nu mai trăim vremea martirilor, nu stă nimeni să fiarbă cazanul și să te bage în smoală, acum smoala...

Oare cât ar trebui să plângem noi pentru răutățile și orgoliile noastre? / VIDEO

Se spune că Sfântul Sisoie cel Mare - și am să vă vorbesc despre el, pentru că este la modă să vorbești despre el,...

Fățărnicia este mai periculoasă decât crima! / VIDEO

Abia atunci când inima va pulsa în ea sânge de post, fără ură, fără ambiție, fără pizmă, fără invidie, fără răutate, inima a intrat...

Cele două aripi care zboară spre Rai sunt Rugăciunea și Postul / VIDEO

Vrem să intrăm în Rai, dar pe altă cale. Totuși, cele două aripi care zboară spre Rai sunt Rugăciunea și Postul! Și o pasăre nu poate...