Cazurile asimptomatice de COVID-19 sau formele uşoare se vor trata acasă, sub supravegherea medicului de familie, începând de săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul...
Datele care sunt precizate de Evidenţa Populaţiei, în fiecare localitate, referitoare la domiciliu, sunt cele luate în calcul pentru acel indice cumulat al cazurilor...
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la finalul unei vizite la Institutul Național de Sănătate Publică că vor fi luate toate măsurile recomandate de...
Şeful Clinicii 2 Infecţioase din cadrul Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, Virgil Musta, a declarat, marţi, că unitatea medicală a rămas fără Remdesivir, unul...
Pelerinajele la evenimentele religioase vor fi interzise, urmând să poată participa doar persoanele care au domiciliul sau reședința în localitățile în care au loc...
Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine că, dacă cetăţenii respectă normele de prevenire a infectării cu noul coronavirus, atunci situaţia s-ar putea stabiliza pe un...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) îi solicită ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să asigure cadrul legal prin care angajații din sistemul de educație să...
De câteva săptămâni, ministrul sănătății ne tot repetă că suntem pe a doua cocoașă a valului pandemic, deși cifrele raportărilor cazurilor noi se schimbă...