Începând cu luna septembrie 2024, școlile din România vor implementa oficial "sălile pentru detenție", ca parte a unei inițiative mai ample prezentate în noul...
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial calendarul anului școlar 2024-2025. Școala va începe pe 9 septembrie și se va încheia pe 20 iunie....
"Ordonanța Trenuleț" a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că de la 1 ianuarie, 2024, amenzile de circulație vor crește, dar sunt noutăți și...
Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, şi vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun, au fost demişi din funcţii, deciziile urmând să...
Ordonanța de urgență care privește salariile cadrelor didactice, adoptată luni la prânz de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial luni dup-amiază.
În Monitorul Oficial...
Manipularea odometrului unei mașini, adică modificarea kilometrajului real, este interzisă prin lege începând de luni, potrivit unei legi publicate în această dimineață în Monitorul...
Ordinul care prevede scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor pentru angajaţii care desfăşoară activităţi al căror obiect de...
Decizia ASF de retragere a autorizaţiei Euroins fost publicată în Monitorul Oficial. Clienții pot depune acum cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
La...
Alocația elevilor din familiile cu venituri reduse poate fi micșorată sau chiar anulată în funcție de numărul de absențe, conform unei Ordonanțe de Urgență adoptată...