Preşedintele Belarsului, Alexandr Lukaşenko, a promulgat, joi, o lege prin care introduce pedepsa cu moartea pentru militarii sau oficialii de stat care sunt găsiţi...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 81/2022 pentru modificarea art. 9 din ordonanţa Guvernului 122/1998 privind...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi...
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că legea prin care se interzice publicitatea la jocurile de noroc are prevederi neconstituționale.
Amendamentul depus de...
Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat legea care suspendă participarea Rusiei la Tratatul de dezarmare nucleară New START (sau START III). Documentul a fost...
Românii vor putea face sesizări online privind maşinile abandonate pe spaţiul public. Parlamentul a aprobat modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a criticat, luni, o iniţiativă legislativă depusă la Comisia juridică a Senatului, prin care se aduc modificări regimului de...
Amenzile primite de primari vor fi plătite din banii contribuabililor, nu din buzunarul lor. Este decizia parlamentarilor, care au modificat legea contenciosului administrativ.
Amenzile stabilite...