Poliţiştii au dat, în primele două zile ale anului, la nivel naţional, peste 7.300 de amenzi contravenţionale şi au constatat 569 de infracţiuni dintre...
Polițiștii au constatat, în perioada 25-29 decembrie, 1.737 de infracțiuni, au aplicat 25.541 de amenzi însumând peste 5,3 milioane lei și au confiscat bunuri...
Bande criminale din România vizează oraşe europene, unde se deplasează cu ajutorul unor curse low-cost cu scopul de a comite infracţiuni, după care se...
România deține un nou record negativ în rândul statelor UE, respectiv cea mai mare creștere a furturilor de vehicule motorizate în perioada 2007-2010, după...
Peste 500 de suspecţi de comiterea unor infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în timpul unor acţiuni desfăşurate în ultimele trei zile pentru menţinerea...
Procurorii DIICOT efectuează 48 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Satu Mare, Ilfov, Vâlcea. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional constituit din...
Agenţia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (ADF, cu sediul la Viena) susține într-un raport publicat marţi că România nu deţine statistici cu referire...