Vicepreședintele SUA se va întâlni miercuri cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, la bordul...
Fostul consilier prezidențial a plecat de la Cotroceni pe 30 aprilie
Fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (PMP). El a...
Ceremonia de primire a vicepreședintelui SUA, de la Cotroceni, va avea loc miercuri, de la ora 12.00
Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Valeriu Zgonea și...
Nicoleta Vera
Chiar dacă ne aflăm în plină campanie pentru europarlamentare, niciunui politician nu îi stă cu adevărat capul la temele europene. Acestea lipsesc cu...
Antena 3 a transmis Administrației Prezidențiale cererea de acreditare
Antena 3 a formulat către Palatul Cotroceni o solicitare pentru acreditarea jurnalistului Mircea Badea, realizatorul emisiunii...
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a părăsit, miercuri, Palatul Cotroceni fără să ofere nici o explicaţie clară pentru acest gest. Iniţial, au existat speculaţii...
Chestorul Marian Tutilescu, acest comisar Moldovan al spațiului Schengen, pe care s-ar putea să-l ratăm cu brio, spunând parcă: „Un fleac, i-am ciuruit”. Probabil...
Încă din luna februarie, Sursa Zilei a arătat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) întârzie de doi ani realizarea noului site al Administraţiei Prezidenţiale,...
Andi Topală
Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală în cazul moșiei prezidențiale de la Nana. În sfârșit o știre bună, după atâtea luni de...