Operatorul de transport feroviar de călători, din România, spune că noua cursă ar putea fi operațională în contextul unor reabilitări suplimentare ale căii ferate
CFR...
Vasile Secară spune că a renunțat la proces, dar portalul instanțelor îl contrazice
La începutul aceste săptămâni, managerul CFR Călători Vasile Secară s-a aflat în...
CFR Călători are doi directori remunerați cu aproximativ 9.000 euro pe lună, plus un manager privat
Proaspătul director de la CFR Călători, Ioan Bălănean, 57...
Master Planul General de Transport al României, gândit de specialiștii Ministerului Transporturilor pentru perioada 2014-2020, este făcut pe genunchi. Chiar dacă jumătate din vagoanele...
Abonamentele de tren, săptămânale şi lunare, inclusiv cele cu reducere pentru elevi şi studenţi, pot fi achiziţionate şi de la automatele de vânzare bilete,...
Peste 70 de trenuri de călători sunt anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe opt linii sunt restricţii de trafic, iar unele trenuri ajung...
Liniile de cale ferată Bucureşti Sud-Olteniţa şi Ploieşti Sud-Urziceni sunt închise din cauza viscolului, pe alte 13 circulaţia este restricţionată, iar 81 de trenuri...