Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) informează că a aplicat, sâmbătă, amenzi în cuantum total de 12.000 lei pentru cinci membri ai...
Guvernul a aprobat, luni, hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. Potrivit proiectului de hotărâre, starea de alertă se...
Legea care reglementează instituirea stării de alertă, votată miercuri seară, în Parlament, stabilește și faptele a căror săvârșire constituie contravenție, precum și amenzile pentru acestea,...
Fostul judecător constituțional Petre Lăzăroiu avertizează că toți polițiștii care mai aplică amenzi pe baza ordonanțelor militare se fac vinovați de abuz în serviciu, în condițiile...
Sute de procese vor putea fi deschise împotriva amenzilor date în perioada stării de urgență de polițiștii naționali sau locali. Contravenienții vor avea de...
Ministerul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul...