De mai multă vreme, în PNL sunt frământări. Nimic nou sub soare. De-a lungul anilor acest lucru s-a repetat periodic şi, fie că au rezultat schisme sau unificări, nu s-au schimbat prea multe. Totuşi, unii lideri au trecut în planul doi şi apoi au dispărut de tot, au aparut alţii şi lucrurile au mers înainte.
Oricum o iei PNL, ca şi PD, a fost şi a rămas un partid mic. Singura metodă prin care cele două partide au ajuns sa conteze în viaţa politică a fost alianţa cu un partid mai mare şi ascunderea sub o flamură care, conjunctural, era agreată de electorat. Fie că s-a chemat C.D.R., D.A. sau USL, PNL nu a reuşit să ajungă altfel să guverneze şi să conteze în politica românească.
Tăriceanu a pus bazele unei astfel de alianţe (D.A.) şi a ajuns premier, ca urmare a înţelegerii dintre PD si PNL conform căreia dacă şeful unui partid devenea preşedinte, celălalt devenea premier.
Că a fost bine, că fost rău, se poate comenta.. Ceea ce contează este faptul că la sfarşitul mandatului sau, PNL crescuse de la 7% la aproape 20%.
În 2008 Tăriceanu a crezut că e un politic mare, care a reuşit şi ca premier şi ca şef de partid şi că, în consecinţă, merită să mai fie o dată premier. Aşa că, în decembrie 2008, în noaptea în care s-au anunţat rezultatele alegerilor generale, a ezitat să se alăture celorlalte trei partide cu care mersese în alianţă (PSD, PC şi UDMR) pentru formarea guvernului. Pentru o clipă a crezut că poate juca singur. Consecinţa a fost dărâmatoare. Alianţa s-a spulberat. Boc a ajuns prim-ministru. Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale.
A fost nevoie de patru ani, de o guvernare execrabilă şi de un Băsescu dictatorial, ca populaţia să-i oblige pe cei din PSD şi PNL să se unească şi să-i împingă la victorie.
Aşa a apărut USL şi aşa s-au câştigat alegerile. Aşa a ajuns PNL să aibă 30%.
Dar Tăriceanu nu a înţeles nimic. Nu a înţeles că acest 30% este conjunctural. Nu a înţeles că şansa ca viitorul preşedinte al României să fie un penelist este conjuncturală şi nu a înţeles că desemnarea unui alt candidat din partea PNL pentru preşedinţia României poate arunca în aer protocolul USL şi poate pune în pericol alegerile următoare.
Tăriceanu şi-a amintit, sau i-au amintit alţii, că e bun. Poate că este. Dar de ce e nevoie să arunci în aer o construcţie sigură, atât cât este ea, ca să dovedeşti asta?
Ca orice om care nu poate spune direct ce vrea, Tăriceanu a apelat la lucrurile mari.
Tinerii trebuie promovaţi. O formulă utilizată de Băsescu pentru a scăpa de toţi cei care i se puteau opune în PD.
Să salvăm democraţia internă din PNL. Asta în speranţa că toţi cei care sunt nemultumiţi să vină alături de el.
Viitorul preşedinte trebuie să se bucure de încredere SUA şi UE. Formula cea mai dragă lui Băsescu atunci când îl atacă pe Antonescu.
Tăriceanu a pornit o cruciadă. Poate că e bună pentru el sau pentru prietenii lui, poate şi pentru PNL, dar pentru România sigur nu e.
Este a doua oară, dupa 2008, când Tăriceanu este gata să arunce totul în aer doar pentru că el se crede mai bun decât alţii.
Ioana Theodoru