4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:34
No menu items!

Tăriceanu îi răspunde lui Băsescu: Președintele e în permanenta campanie de a denigra ce nu e în zona lui de influență

spot_img

Călin Popescu – Tăriceanu a amintit că, în 2008, Traian Băsescu a susținut creșterea salariilor profesorilor

Tariceanu_Basescu_SZ

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu se află într-o permanentă campanie politică prin care încearcă să denigreze tot ceea ce nu este în zona lui de influenţă. Tăriceanu a amintit că Băsescu susţinea în 2008 că e suficientă voinţa politică pentru majorarea salariilor profesorilor.

Preşedintele am impresia că se găseşte într-o permanentă, nu campanie electorală, ci campanie politică prin care încearcă să denigreze tot ceea ce nu este în zona lui de influenţă„, a declarat preşedintele Senatului, în replică la atacurile şefului statului la adresa sa pentru măsurile economice luate în perioada în care a fost premier.

Tăriceanu s-a referit la anul 2008 şi a spus că, deşi el s-a opus majorării salariilor profesorilor cu 50%, Traian Băsescu aprecia, la acea dată, că este suficientă voinţa politică pentru a aplica această măsură.

Haideţi să ne amintim, că lumea cred că nu are memorie atât de scurtă. Vă aduceţi aminte că atunci a fost o presiune enormă pe subiectul majorării salariilor profesorilor şi, cu toate că ne apropiam de campania electorală sau eram la limită, am avut curajul să spun că o astfel de majorare nu este posibilă. Sigur, un lucru nepopular, dar necesar. Mi-am asumat aceste riscuri şi rezultatul pe care l-am obţinut în alegeri probabil că a fost influenţat şi de această decizie pe care am luat-o, PNL neobţinând atunci decât practic 20%. În acelaşi timp, vă reamintesc ce spunea preşedintele în acel moment, că este suficient să existe voinţă politică ca salariile să fie majorate la 50%. (…)În vara anului 2010, se petrecuseră alegerile prezidenţiale, domnul preşedinte fusese ales preşedinte, şi ce s-a întâmplat? Nicio majorare a salariilor pe care preşedintele o promisese, ci o micşorare cu 25% a salariilor tuturor bugetarilor. Cam asta este istoria cu domnul Băsescu. Restul, cred că mă scuteşte de comentarii.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele Partidului Liberal Reformator

Despre prestaţia premierului Victor Ponta şi a ministrului finanţelor, Ioana Petrescu, la consultările de luni cu Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu a ţinut să precizeze că a vorbit cu premierul, iar măsurile de natură fiscală, economică sunt apanajul exclusiv al Guvernului.

Guvernul, în momentul în care consideră că are marja de manevră necesară pentru a opera o reducere de fiscalitate, trebuie să fie aplaudat pentru acest lucru, şi nu criticat. Cumva, preşedintele, haideţi să ne imaginăm că ar fi trebuit să comenteze o majorare de impozite a Guvernului Ponta, ce credeţi că ar fi spus? Ar fi fost împotrivă, bănuiesc. Deci, la preşedinte nu este o problemă economică pe care o are cu aceste măsuri, ci are o problemă politică.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele Partidului Liberal Reformator

Referitor la candidatura sa la Președinția României, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că nu este relevant dacă va candida ca independent sau din partea partidului său, precizând că Partidul Liberal Reformator nu este înregistrat la tribunal, congresul urmând a avea loc la sfârşitul acestei luni.

Vom avea Congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator, la sfârşitul acestei luni, vom anunţa data oficial şi cu acel prilej voi face şi lansarea oficială a candidaturii mele pentru alegerile prezidenţiale.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele Partidului Liberal Reformator

Călin Popescu – Tăriceanu a precizat că a început strângerea de semnături și a arătat că partidul său nu este încă înregistrat.

Întrebat dacă, în acest context, va candida independent la prezidenţiale, Tăriceanu a răspuns: „Problema candidaturii, ca independent sau din partea partidului, cred că este o problemă mai degrabă tehnică, nu este relevantă. Importantă este decizia politică în sine, de a candida la Preşedinţie„.

Traian Băsescu i-a spus, luni, lui Victor Ponta, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, că face o mare eroare prin reducerea CAS, premierul replicându-i că ţara se va descurca şi după noiembrie, că nu e nimeni de neînlocuit şi să nu îşi facă griji.

La finalul discuţiilor la care a participat şi ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, preşedintele a spus: „Vai, vai. Bine. Eu nu am înţeles, nimic, domnule prim-ministru, dumneavoastră aţi înţeles mai mult decât mine?”.

Premierul Victor Ponta i-a răspuns preşedintelui: „Domnule preşedinte, dacă vă face plăcere să discutaţi probleme generale, teoretice, de economie, cu doamna minstru, sunt convins că vă stă la dispoziţie. Problema este următoarea, aşa funcţiuonează o ţară democratică, Guvernul propune, Parlamentul votează, dumneavoastră, dacă vreţi, promulgaţi, dacă nu, o retrimiteţi. Restul, cu tot respectul, eu nu am încredere în gândirea dumneavoastră economică, că am trăit-o. Ea era în America. Eu am trăit şi creşterea TVA-ului şi toate celelalte. Sunt gândiri, şcoli diferite, deocamdată noi avem creştere economică, avem, locuri de muncă, vrem să mergem înainte„.

Traian Băsescu i-a atras atenţia lui Victor Ponta privitor la creşterea economică, arătând că aceasta nu i se datorează, ci măsurilor din 2010.

Eu am văzut un premier la fel de iresponsabil, Tăriceanu, care pentru alegeri a făcut ce a făcut şi a suportat guvernul Boc costul utilizării banilor publici pentru campanie. Părerea mea este că faceţi o erore şi aveţi riscul ca după alegerile din noiembrie să nu mai vină cineva care să corecteze lucrurile, pentru că pur şi simplu nu ar avea curaj„, a arătat Băsescu. Și a continuat: „Riscaţi să rămâneţi cu nişte dezechilibre foarte mari, scoateţi din nou ţara de pe traseul ei”.

R.D.