-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:55
No menu items!

Sute de pelerini la moaștele Sfintei Parascheva au cerut ajutorul medicilor

spot_img

250 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele trei zile, 16 dintre acestea fiind transportate la spital

pelerinaj- sf parascheva

Nu mai puţin de 250 de persoane care au participat, în ultimele trei zile, la perelinajul la moaştele Sfintei Parascheva au avut nevoie de ajutor medical după ce li s-a făcut rău. Pelerinii au stat ore în şir la coadă pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva.

Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Marius Ţăranu, a declarat luni că, în cele trei zile de la începerea pelerinajului, 250 de persoane au primit îngrijiri medicale, 16 dintre acestea necesitând transportarea la spital.

În general, pelerinii au primit asistență medical după ce au acuzat stări de rău cauzate de oboseală, de lipsa unei alimentații corespunzătoare, dar și  de afecțiuni medicale mai vechi.

În cele trei zile de pelerinaj, aproximativ 120.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, care a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pe un baldachin special amenajat în curtea mitropolitană. Pentru a se ruga la moaștele, pelerinii au așteptat la rând aproximativ două ore.