6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:09
No menu items!

Sute de meciuri internaționale aranjate de mafia pariurilor din Singapore. Printre acestea, partide de Champions League sau Cupa Mondială

spot_img

fotbal pariuriO reţea de crimă organizată, bănuită că a trucat 380 de meciuri internaționale de fotbal, între care partide din Liga Campionilor sau din preliminariile Cupei Mondiale, a fost anihilată de Oficiul european de poliţie Europol.

„Este vorba de cea mai mare anchetă din toate timpurile privind presupuse meciuri trucate”, a declarat directorul Europol Rob Wainwright, într-o conferinţă de presă la Haga.

Wainwright a precizat că 425 de arbitri, conducători de cluburi şi jucători din 15 state europene sunt bănuiţi că au participat la meciuri trucate.

Potrivit anchetatorilor, membrii rețelei ar fi obținut profituri de cel puțin opt milioane de euro. Oficialii Europol au precizat că suspecți în acest caz sunt și oficiali ai unor cluburi de fotbal din Asia, o parte dintre partidele trucate fiind disputate în afara Europei.

În acest sens, Europol a arătat, în conferinţa de presă organizată la Haga, un meci între Argentina şi Bolivia, în care arbitrul ungur a acordat un penalti discutabil în favoarea Argentinei.