-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:01
No menu items!

Sute de deţinuţi învaţă meserii pe bani europeni

spot_img

Programul este parte a proiectului „LIN 2013 – Libertate prin integrare”

detinuti

Un număr de 770 de condamnaţi din trei penitenciare din Hunedoara, Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi învaţă meserii pe bani europeni. Valoarea proiectului prin care se încearcă integrarea acestora în societate după eliberare este de 1,5 milioane de euro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare din judeţul Hunedoara, inspectorul Florin Berar, peste 700 de deţinuţi au fost incluşi într-un proiect privind organizarea unor cursuri de calificare.

Se derulează 39 de cursuri pentru opt meserii, de la lucrător în cultura plantelor, lucrător-finisor în construcţii, lucrător în tâmplărie, lucrător în alimentaţie, patiser, cioplitor în piatră şi marmură, agent dezinsecţie/deratizare până la mecanic vulcanizator. Aceste cursuri sunt susţinute de 23 de lectori, 11 pentru partea teoretică, iar 12 pentru cea practică.

Florin Berar
purtător de cuvânt al Penintenciarului Bârcea Mare

Dintre cele 770 de persoane incluse în acest proiect, 550 îşi ispăşesc pedepsele privative de libertate în Penitenciarul Bârcea Mare, iar 220 în celelalte două, din Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi.