Parada militară din Piața Constituției va fi deschisă din aer de un elicopter MI-17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care va purta Drapelul României
Nu mai puțin de 600 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – polițiști, pompieri, jandarmi, studenți și elevi ai instituțiilor de învățământ – vor defila la parada organizată de Ziua Națională, în Piața Constituției din Capitală.
La mulți ani, România! – transmite viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, alături de toți angajații Ministerului Afacerilor Interne care în aceste zile se află la datorie în țară sau în teatrele de operații din afara granițelor. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor participa luni, 1 Decembrie, la parada militară organizată în Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a României. Parada militară va fi deschisă din aer de către un elicopter MI-17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care va purta Drapelul României.
La parada care va avea loc în Piața Constituției vor defila 600 de polițiști, pompieri, jandarmi, studenți și elevi ai instituțiilor de învățământ ale M.A.I. organizaţi în cinci detașamente. Aceștia vor reprezenta Academia de Poliție „Al. I. Cuza”, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.
Defilarea terestră a Ministerului Afacerilor Interne va fi încheiată de Detaşamentul de gardă şi ceremonii militare al Jandarmeriei Române care va prezenta asistenței onorul, într-o ţinută care aminteşte de glorioasa tradiţie a acestei Arme.
Tehnica de intervenție a Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență va fi prezentată de patru blocuri de defilare formate din 107 mijloace auto, motociclete, ambarcaţiuni, fiind încheiată, conform tradiției, de Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române.
Ministerul Afacerilor Interne
comunicat de presă
DETAȘAMENTELE MAI LA DEFILARE
Reprezentanții MAI au arătat cum se va desfășura parada de 1 Decembrie, moment cu moment.
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Blocul de defilare terestru al MAI va fi deschis de un detaşament de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Instituţie de învăţământ superior, singura cu acest profil din ţară, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, învestită cu titlul Grad de Încredere Ridicat din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, pregăteşte viitorii ofiţeri de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi şi pompieri ai MAI, la nivelul de performanţă specific instituţiilor europene de învăţământ.
Jandarmeria Română
Jandarmeria Română, pilon de bază al sistemului de ordine, siguranță publică și securitate din România, prezintă onorul cu un Detaşament de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş”. Luptătorii acestei unităţi speciale sunt responsabili de restabilirea ordinii publice când aceasta este grav tulburată, dar și de intervenţia antiteroristă pe întreg teritoriul naţional, la obiectivele din competenţa Jandarmeriei. Din anul 2011, Brigada Specială este membru al Grupului ATLAS, reţea ce reuneşte structuri de elită cu atribuţii în domeniul intervenţiei antiteroriste şi contrateroriste din Uniunea Europeană.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Detaşamentul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este format din echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, salvatori de la înălţime şi din medii ostile vieţii, echipaje pirotehnice şi echipaje de intervenţie la urgenţe chimice. Printre cei care vor defila se află şi membri ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR, echipă recunoscută la nivel internaţional, acreditată INSARAG, pentru a executa misiuni în afara graniţelor țării, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina
Pentru prima dată în istoria recentă, cu ocazia Zilei Naționale a României, va defila un detașament de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, viitorii polițiști care vor fi 24 de ore din 24 în serviciul comunității.
Jandarmeria / Garda de onoare
Detaşamentul de gardă şi ceremonii militare al Jandarmeriei Române, constituit din subofiţeri de elită, va prezenta onorul într-o ţinută care aminteşte de glorioasa tradiţie a acestei Arme, încheind blocul de defilare terestru al Ministerului Afacerilor Interne.
TEHNICA DE DEFILARE
Poliția Română
Blocul de defilare al tehnicii structurilor Ministerului Afacerilor Interne este deschis de mijloacele cele mai reprezentative ale Poliției Române. Astfel, coloana va fi deschisă de 10 motociclete ale Poliţiei Rutiere, structură specializată în îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice.
Acestea sunt urmate de autoturisme destinate intervenţiei în cazul accidentelor de circulaţie şi supravegherii și controlului traficului rutier, precum și activității de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în oraşe şi în zonele rurale.
De asemenea, vor fi prezentate autospecialele de intervenţie Mercedes Vito şi Sprinter folosite de luptătorii Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIIAS), dotate cu echipament de protecţie balistică şi echipamente speciale de executare a misiunilor specifice – rezolvarea situaţiilor de criză, intervenţia pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculoşi sau înarmaţi cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite sau sechestrate.
Blocul de paradă al Poliţiei Române va fi încheiat de 3 auto-laboratoare criminalistice, destinate cercetării la faţa locului, dotate cu tehnică foto-video digitală, truse şi echipamente criminalistice.
Poliția de Frontieră
Poliția de Frontieră participă la parada militară cu ATV-uri ce facilitează accesul în zonele înguste şi greu accesibile de pe frontieră, autospeciale destinate patrulării, supravegherii şi intervenţiei, inclusiv în locurile greu accesibile şi cu relief montan.
De asemenea, vor fi prezentate asistenței autospeciale de supraveghere cu termoviziune care oferă informaţii video în timp real atât ziua cât şi noaptea, inclusiv coordonatele GPS ale elementelor infracţionale, precum și ambarcaţiunile de tip Harpoon și RR, utilizate în misiunile de intervenţie în zone greu accesibile din Delta Dunării, Fluviul Dunărea şi Râul Prut.
Jandarmeria Română
Parada tehnicii auto a Jandarmeriei Române va fi compusă din echipaje moto, autoturisme destinate misiunilor de patrulare, de asigurare și restabilire a ordinii publice.
Vor face parte din blocul de defilare și autospecialele specifice misiunilor de salvare şi evacuare a persoanelor aflate în situaţii de risc executate de Jandarmeria Montană, precum și autospecialele blindate pentru intervenţie folosite atât în executarea misiunilor antiteroriste, cât şi în cele internaţionale, care asigură un nivel ridicat de protecţie balistică antiglonţ împotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate. Va fi prezentat și sistemul mobil de comunicații montat pe un mijloc de transport de mare capacitate – dotat cu sistem de conversie pentru echipamentele de comunicații, destinat asigurării legăturilor între structurile Jandarmeriei și alte structuri ale Sistemului Național de Ordine Publică și Siguranță Națională.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Formaţia de defilare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va fi deschisă de autospecialele pentru munca operativă, motocicletele de intervenţie S.M.U.R.D. – care deservesc zonele aglomerate şi greu accesibile – și ambulanţele S.M.U.R.D., destinate acordării primului ajutor medical calificat.
De asemenea, vor defila autospecialele pentru cercetare şi primă evaluare în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, autospecialele pentru decontaminare a persoanelor afectate, autospeciala de intervenţie la dezastre şi accidente colective și un grup de autospeciale pentru descarcerare. Vor fi prezentate asistenței bărcile pneumatice din dotarea I.G.S.U., încadrate cu scafandri, care intervin pentru salvarea victimelor din mediul acvatic şi evacuarea persoanelor şi a bunurilor surprinse de inundaţii.
Blocul de defilare al tehnicii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va fi încheiat de autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime de tip Bronto Skylift, destinată intervenţiei la clădiri înalte de până la 70 metri.
Inspectoratul General de Aviație al MAI
Aviaţia Ministerului Afacerilor Interne va participa la parada de 1 Decembrie cu o formaţie compusă din 3 elicoptere de tip MI-17 și EC-135, precum și cu avionul de tip Piper PA-42 Cheyenne III. Acesta este dotat cu echipamente medicale conforme cu standardele europene și poate efectua misiuni interne și externe de salvare pentru pacienții aflați în stare gravă, pe timp de zi și noapte în condiții meteorologice complexe.
Principalele misiuni ale Inspectoratului General de Aviaţie sunt: acordarea sprijinului aerian structurilor Ministerului Afacerilor Interne; misiuni aeromedicale, în cadrul serviciului SMURD; misiuni de intervenţie în situaţii de urgenţă cum ar fi incendii, căutare-salvare, calamităţi naturale.