-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:31
No menu items!

Suspectat de spionaj pentru ruși, directorul IPROMIN, Sorin Berchimiș, a fost „săltat” pentru delapidare

spot_img

mascati

Directorul general al IPROMIN, Sorin Berchimiș a fost reținut, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului București, alături de secretarul Comisiei de Atestate din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Iarmila Ghițan și alți doi complici.

Ancheta derulată de procurori şi DGPMB – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul SRI, a scos la iveală faptul că funcționara ANRM ar fi cerut bani pentru a-și folosi influența în Comisia de atestare, pentru emiterea unui certificat privind capacitatea tehnică a unei companii pentru executarea unor lucrări geologice. Banii primiți, 1.000 de euro, au fost virați în contul soțului acesteia, au arătat anchetatorii.

În același dosar, procurorii au descoperit că, luna trecută, directorul general al IPROMIN SA, Sorin Berchimiș, a încheiat o convenție cu o firmă adminstrata de un anume Dumitru Daniel Palade, în baza căreia a fost realizat un proiect necesar participării firmei acestuia la o licitaţie organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Contravaloarea proiectului a fost de 10.000 de euro.

Deşi avea obligaţia să administreze patrimoniul IPROMIN, Berchimis a anulat factura iniţială emisă de firma lui Palade şi a emis o nouă factură în numele unei societăţi comerciale pe care el o deţinea.

Filat în cazul hărților găsite asupra spionului rus pe aeroportul Otopeni

Sorin Berchimiș este unul dintre principalii suspecți în cazul de spionaj al rușilor pentru zăcămintele din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul “SUVOROV”. Anul trecut, pe 19 octombrie, ofițerii ai SRI au găsit asupra unui cetăţean rus, M. Orlov, documente clasificate privind zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, obţinute de la factori de decizie din cadrul istitutului de proiectări miniere.

Orlov a fost prins chiar pe Aeroportul International Henri Conadă, în momentul în care se pregătea să părăsească România. Rusul a primit atunci interdicția de a părăsi Bucureștiul pe perioada anchetei.

Ștefan Tănăsescu