2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:40
No menu items!

Susținere de tată: Crin o preferă pe EBA pentru că are și el o fată acasă

spot_img

Crin_Antonescu_SZ

Perspectiva turului doi al prezidențialelor îl aruncă pe Crin Antonescu tot mai aproape de Traian Băsescu. Acum, faza pe copii. Probabil cu gândul la prezidențialele din toamnă, unde trebuie să adune voturi de la toată dreapta ca să poată învinge, președintele PNL a declarat în acest weekend, la Brăila, că e de preferat în Parlamentul European Elena Băsescu, decât Monica Macovei, asta pentru că mezina președintelui „nu a făcut mai mult rău României din această poziție de europarlamentar decât a făcut Macovei”.

De când a intrat în opoziție, lui Crin Antonescu nu i se mai par deloc grave sau de râs greșelile de exprimare ale Elenei. Ba din contră, ele nici nu se observă în Parlamentul European, e convins liberalul. „Toți suntem oameni, toți greșim și, până la urmă, ăia nu știu românește”, a pledat Crin Antonescu, apăsat, cauza Elenei Băsescu, în raport cu Monica Macovei. Ca să fie și mai convingător, Crin Antonescu a făcut apel și la sentimentul patern.

Şi eu am fată acasă. Mi-e greu să spun ceva despre copiii altora, mai ales când sunt fete, am şi eu o fată acasă. Sper totuşi să nu ia această cale dacă nu are vreo chemare

Crin Antonescu
președintele PNL

Liberalul a intervenit astfel în războiul declanșat recent între cele două europarlamentare, EBA și fosta locotenentă de nădejde a lui Traian Băsescu, Monica Macovei. Cele două nu se află la prima păruială publică. În 2010, presa relata că, aflată la o întâlnire în PE, la care participa și Teodor Stolojan, Elena Băsescu a atacat-o pe Macovei, care reclama public corupția din PDL, partidul care o trimisese, de altfel, la Bruxelles. EBA i-ar fi atras atenția atunci că PDL a dus-o în Parlamentul European și are astfel bani să își țină copilul la Londra. Mai mult, mezina președintelui a taxat-o pe Macovei și pentru relația pe care o are cu o parte a presei, spunând că aceasta are pile la jurnaliști și de aceea își permite să vorbească orice. Săptămâna trecută, Elena Băsescu a declanșat un nou atac la Macovei, care este deja „la cuțite” cu Traian Băsescu.

Rugămintea pentru toţi susţinătorii Monicăi Macovei este următoarea: nu încercaţi să o exoneraţi pe aceasta de faptul că a renunţat la principiile pe care le invocă pentru a obţine un loc pe lista PDL pentru europarlamentare. Nu faceţi decât să arătaţi că scara de valori nu există. Nu uitaţi că domnia sa nu a apărut în politică din neant, ci a fost sprijinită de Preşedintele pe care acum îl critică să devină şi ministru, şi europarlamentar, şi vicepreşedinte de partid, dar şi preşedinte al Delegaţiei de cooperare UE – Republica Moldova

Elena Băsescu
blogul personal

Veronica Nane