2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Surse oficiale: Dosarul penal al lui Gelu Ştefan Diaconu, noul nume vehiculat la şefia ANAF, este închis din 2012

spot_img

Surse oficiale: Dosarul penal al lui Gelu Ştefan Diaconu, noul nume vehiculat la şefia ANAF, este închis din 2012

 

Dosarul penal al secretarului de stat în Ministerul Economiei, Gelu Ştefan Diaconu, a fost închis de procurorii Parchetului General încă de anul trecut, au declarat surse convergente din Ministerul Finanţelor şi din sistemul judiciar pentru Sursa Zilei. Numele lui Diaconu este vehiculat, încă de la începutul acestui an, ca posibil înlocuitor al actualului şef al ANAF, Şerban Pop.
Gelu Ştefan Diaconu a fost urmărit penal din 20 aprilie 2011, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, el fiind acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.

Diaconu a primit, în iulie 2012, o parte din atribuţiile fostului ministru al economiei – actualmente ministru al finanţelor şi vicepremier -, Daniel Chiţoiu, de semnare a documentelor, a corespondenţei şi a actelor administrative şi proiectelor de acte normative.

Tot în vara anului trecut, dosarul penal al lui Diaconu a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până la acel moment al urmăririi penale, procurorii ieşeni verificaseră o plângere potrivit căreia Diaconu, în calitate de director al Bankcoop – Sucursala Neamţ, împreună cu alţi trei învinuiţi (salariaţi ai băncii), ar fi falsificat un contract de credit încheiat în octombrie 1996, între aceştia şi partea vătămată B.I.C., ca reprezentant al unei societăţi comerciale.

Cei patru ar fi înlocuit în acte garanţiile imobiliare cu care garantau contractul de împrumut, „în sensul includerii frauduloase a unor bunuri imobile cu regim de bun propriu, în categoria garanţiilor”. Creditul contractat de societate nu ar mai fi fost achitat, iar banca ar fi trecut la executarea garanţiilor.

Procurorii Parchetului General au stabilit că Gelu Diaconu nu se face vinovat de acuzațiile care i se aduceau și au închis dosarul cu „scoatere de sub urmărire penală”.

Gelu Ştefan Diaconu a fost numit de Daniel Chiţoiu şeful cabinetului său şi membru în Consiliul de Administraţie al Romgaz. Diaconu a mai lucrat cu Chiţoiu la ANAF, unde a deţinut, în perioada 2005-2009 funcţiile de vicepreşedinte al ANAF şi de preşedinte al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Cosmina Croitoru