1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:09
No menu items!

Surse din poliție: cele două adolescente din Hunedoara s-au sinucis după ce au fost batjocorite de colegi

spot_img

Cele două adolescente din Hunedoara s-au sinucis din cauza colegilor, care le-ar fi batjocorit. Polițiștii au descoperit mai multe mesaje transmise pe telefon de cele două adolescente. 

Alexandra Mocanu și Georgiana Siminescu aveau doar 15 ani și s-au aruncat sâmbătă seară de pe un turn al unei fabrici dezafectate din Lupeni. Ele erau bune prietene, foste colege de clasă.

Polițiștii au găsit pe turn telefoanele și hainele celor două adolescente din Hunedoara. Într-unul dintre telefoane, a fost descoperit următorul mesaj:

„Mă bucur că v-am cunoscut! Mersi că ne-ați jignit și ne-ați făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și ne omorâm din cauza voastră”.

De asemenea, pe Instagram, ambele au scris același mesaj: „Am plecat mai repede c„ anul 2023″.

 

„O femeie din Uricani a anunțat poliția cu privire la faptul că fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, ar fi apelat-o telefonic pentru o anunța că intenționează să recurgă la un gest sinucigaș, în zona ‘la ruine’, din Lupeni.

În cel mai scurt timp, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni și echipaje medicale s-au deplasat în zona unei foste fabrici din Lupeni, unde au identificat trupurile celor două adolescente din Hunedoara, ambele în vârstă de 15 ani, din Uricani, care se pare că au suferit multiple traumatisme prin cădere de la o înălțime de aproximativ de 20 de metri.

Cu privire la una dintre cele două minore, personalul medicala declarat decesul imediat, în timp ce față de-a două a fost aplicat protocolul de resuscitare, din păcate, fără rezultat”, a anunțat IPJ Hunedoara.

 

Amalia C.