-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:13
No menu items!

Surpriza oferită de Mc Donald’s

spot_img

Cel mai mare lanţ de restaurante fast-food din lume, McDonald’s, va lansa în Germania primul său hamburger cu carne de vită 100% organică, adaptându-se astfel cerinţelor tot mai mari ale consumatorilor pentru mâncarea naturală şi mai puţin procesată.

Hamburgerul cu carne de vită organică, numit „McB”, va fi disponibil în reţeaua de restaurante McDonald’s din Germania pentru o perioadă limitată, 1 octombrie – 18 noiembrie. Hamburgerul va fi preparat din carne de vită provenită de la ferme din Germania şi Austria, care sunt certificate pentru produsele organice pe care le furnizează.

Lansarea acestui hamburger face parte din strategia noului director executiv, Steve Easterbrook, de a transforma McDonald’s într-o companie „modernă şi progresivă” în privinţa produselor pe care le oferă clienţilor săi.

Pe de altă parte, germanii, cunoscuţi pentru pasiunea lor istorică de a consuma cârnaţi, au început în ultimul timp să mănânce mai puţină carne şi mai multe preparate vegetariene, acordând o mai mare atenţie sănătăţii lor, bunăstării animalelor şi costurilor privind creşterea acestora.

În Germania, carnea de vită certificată ca fiind organică trebuie să provină de la vite care sunt hrănite cu hrană ecologică şi care pasc pe păşuni pe care nu au fost folosite îngrăşăminte chimice şi pesticide.

Am depus un efort mare pentru a ne asigura că avem suficiente cantităţi de carne pentru a satisface cerinţele consumatorilor care doresc să consume alimente organice şi standardele noastre în privinţa calităţii produselor

Holger Beeck
directorul executiv al McDonald’s Germania

McDonald’s şi-a îmbunătăţit în ultima perioadă meniurile din restaurantele sale din Germania, una dintre cele mai importante pieţe europene pe care este prezentă această companie americană. Astfel, vânzările trimestriale ale companiei în resturantele sale din Germania au crescut pentru prima dată de la mijlocul anului 2012.

Un purtător de cuvânt al McDonald’s SUA a refuzat să precizeze dacă acest hamburger cu carne de vită 100% organică va fi lansat şi pe alte pieţe din lume pe care lanţul de restaurante este prezent.

Vânzările companiei McDonald’s au scăzut pe fondul competiţiei cu noi lanţuri de restaurante ,care de ani de zile oferă carne provenită de la animale crescute fără hormoni şi antibiotice.

Astfel, reprezentanţii McDonald’s SUA au anunţat în luna martie că în următorii doi ani nu vor mai cumpăra carne de pui provenită de la păsări pentru a căror creştere sunt folosite antibiotice vitale pentru sănătatea umană.

Totodată, la începutul acestei luni, reprezentanţii companiei au spus că până în 2025 în cele 16.000 de restaurante ale sale din SUA şi Canada vor fi folosite pentru prepararea produselor ouă provenite de la găini care nu sunt crescute în baterii, ci în libertate.

Olimpia Diaconiuc