6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:37
No menu items!

Surpriza lui Tsipras. Planul de reformă, aproape identic cu cel respins prin referendum

spot_img

Premierul Greciei Alexis Tsipras și oficalii de la Atena au trimis planul de reformă în care se regăsesc aproape toate propunerile făcute până acum de creditori

Tsipras

Principalele măsuri din planul de reformă propus de Grecia sunt cele respinse prin votul de la referendum – creșterea TVA, reducerea aparatului administrativ și diminuarea pensiilor. Potrivit presei din Grecia, pachetul de asistenţă financiară poate ajunge şi la 70 de miliarde de euro, dar încă mai există negocieri Pe lângă pachetul de asistență, Grecia cere și un pachet pentru dezvoltare, în valoare de 35 de miliarde de euro.

Documentul, citat de presa elenă, are 13 pagini și a fost semnat de Alexis Tsipras. el a fost întocmit de o echipă de experți francezi.

Reforme propuse:

– eliminarea ajutorului social pentru cei cu pensii mici

– eliminarea stimulentelor pentru pensionări anticipate

– creşterea TVA-ului pentru insulele din Marea Egee

– TVA de bază de 23%

– eliminarea subsidiilor primite de fermieri pentru carburant

– impozit de 28% pentru câştigurile companiilor

– reducerea cu 300 de milioane de euro a bugetului pentru Apărare până în 2016

– privatizarea unor companii de stat

protothema.gr

Guvernul grec îşi bazează propunerile pe un surplus primar de 1% în 2015, care urmează să ajungă la 3,5% până în 2018. Dacă nivelul dorit de colectare a taxelor şi impozitelor nu va fi atins, oficialii au inclus şi o serie de măsuri de urgenţă, cum ar fi creşterea impozitului pe câştigurile din chirii şi a taxei pentru companii, măsuri care ar urma să aducă 330 de milioane de euro.