4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:29
No menu items!

Surpriză de proporții la Sectorul 2. Ce s-a întâmplat după renumărarea voturilor

spot_img

După mai bine de o săptămână de la alegeri, situația scrutinului în Sectorul 2 nu s-a clarificat, iar edilul în funcție, Radu Mihaiu, încă vrea renumărare voturilor.

După ce Radu Mihaiu a cerut renumărarea voturilor în mai multe secții invocând fraude, se pare că cel care are de câștigat în urma acestui proces este, culmea, contracandidatul său, Rareș Hopincă.

Luni seară au fost verificate buletinele într-unul dintre locurile contestate. Candidatul alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a aflat că a primit 100 de voturi în plus.

La secția de vot 195, la prima numărătoare Rareș Hopincă avea 133 de voturi, iar Radu Mihaiu avea 542. După ce s-au renumărat voturile, Rareș Hopincă are 233 de voturi, iar Radu Mihaiu are 545 de voturi.

„Renumărăm secţia 195. Cea pentru care USR a construit întreg argumentul pestilenţial cu privire la fraudarea alegerilor. Iniţial am avut 133 de voturi. După renumărare, s-a constatat că, de fapt, am 233.

Un mizilic de 100 de voturi în plus. Ce-i drept, şi domnul Mihaiu are mai multe. Cu 3 (trei) voturi.

După ce au hărţuit oamenii din secţii şi oamenii din birourile electorale, zile întregi, până când unii au fost luaţi cu salvarea, la propriu, se demonstrează că mint şi manipulează, pentru că nu pot accepta înfrângerea. Practic, la fiecare secţie renumărată câştig voturi”, a scris candidatul PSD la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, pe Facebook.

Candidatul USR la Primăria Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă, însă, că în situaţia secţiei 195 „mai sunt zeci” şi este „cert” că actualul sistem de vot e „perimat”.

„Domnul Hopincă a avut dreptate: în singura secţie în care PSD a acceptat renumărarea, s-au găsit încă 100 de voturi pentru dumnealui. S-au găsit şi câteva de la mine puse în alt teanc, iar după corecturile pe prezenţă cheia de control se închide. Ceva ce trebuia făcut din primul moment când secţia asta a ajuns la BES. A trebuit să facem muncă de detectiv, să triem prin datele AEP şi STS, să ne explicăm dovezile, doar ca să facem treaba care era prevăzută în lege. Aceste secţii cu probleme nu trebuiau închise forţat. Ca secţia asta mai sunt zeci ale căror chei de control nu bat. Ce o fi în ele nimeni nu ştie. Un lucru e cert: actualul sistem de vot e perimat. E anormal ca, după o săptămână, să existe atât de multe erori care se puteau lămuri uşor prin renumărare cu oameni odihniţi”, a scris Mihaiu, marţi, pe Facebook.

Opt plângeri penale

Radu Mihaiu a mers, marţi, la Secţia 8 de Poliţie, pentru a oferi detalii cu privire la plângerea penală referitoare la buletinele de vot preştampilate.

„Sunt 4 secţii diferite în care s-au găsit buletine preştampilate, şapte de care ştim şi pe care le-au raportat cetăţenii. Nu ştiu câte au fost introduse deja în urnă. Cel mai probabil o parte din aceste buletine preştampilate s-au transformat în voturi nule, pentru că, evident, dacă ele erau deja preştampilate cu PSD şi cineva vota altceva, buletinul devenea nul”, a explicat primarul.

Edilul susține că la nivelul Sectorului 2 sunt cele mai multe multe voturi nule.

„Sunt 3% voturi nule, media, în rest, este undeva la sub 2%. La noi sunt peste 50% mai multe voturi nule şi mă bucur că Poliţia face cercetări în acest caz. Sunt convins că toţi cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească pentru această fraudare a alegerilor”, a mai spus Mihaiu.

El a precizat că „sunt opt plângeri penale de care ştiu în acest moment şi mai sunt plângeri penale pentru vânzare de voturi, în care se dădeau câtea 100 de lei, 200 de lei pentru o poză cu buletin votat cu PSD”.

Mihaiu a mai acuzat că un proces verbal de la alegerile din 9 iunie are o semnătură falsă.

 

                                                                                                              Adina Bucur