-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:22
No menu items!

Surpriză de proporții la mondialele de atletism. România – nicio medalie

spot_img

Cel mai bun rezultat pentru echipa țării noastre a fost obținut de Marian Oprea (33 ani) – locul şase în finala de triplusalt

Premieră la Campionatul Mondial de atletism, încheiat duminică: Kenya a ocupat prima poziţie în clasamentul pe medalii – 7 de aur, 6 de argint şi trei de bronz.

Kenya a depăşit astfel echipa Jamaicăi, care a terminat întrecerile de la Beijing tot cu şapte medalii de aur, dar cu doar două de argint şi trei de bronz.

Performanţa acestei naţiuni vine la doar câteva săptămâni de la momentul la care jurnaliştii ARD (televiziunea publică germană) şi cei ai “The Sunday Times” detonau o bombă în atletismul mondial şi formulau acuzaţii grave de dopaj împotriva Rusiei şi Kenyei.

Rusia s-a prăbuşit însă după acest scandal: oficialii federaţiei ruse de atletism au decis ca sportivii suspectaţi că ar fi concurat şi ar fi câştigat dopaţi să nu fie incluşi în delegaţia care a făcut deplasarea la Beijing.

Rezultatele s-au văzut în clasamentul final pe medalii. De pe prima poziţie obţinută în 2013 (17 medalii din care 7 de aur), Rusia a fost la un pas să piardă Top 10-ul pe naţiuni în 2015, cu două medalii de aur şi câte un argint şi un bronz, care au plasat-o în final pe locul nouă.

Medaliile cucerite de Kenya la Campionatul Mondial din acest an

  •   Maraton – feminin: argint (Helah Kiprop)
  •    10.000 m – feminin: aur (Vivian Cheruiyot)
  •   10.000 m – masculin: argint (Geoffrey Kamworor), bronz (Paul Tanui)
  •    5.000 m – masculin: argint (Caleb Ndiku)
  •    3.000 m obstacole – feminin: aur (Hyvin Jepkemoi)
  •    3.000 m obstacole – masculin: aur (Ezekiel Kemboi), argint (Conseslus Kipruto), bronz (Brimin Kipruto)
  •    1.500 m – masculin: aur (Asbel Kiprop), argint (Elijah Manangoi)
  •    1.500 m – feminin: argint (Faith Kipyegon)
  •    800 m – masculin: aur (David Rudisha)
  •    800 m – feminin: bronz (Eunice Sum)
  •    400 m garduri – masculin: aur (Nicholas Bett)
  •    suliţă – masculin: aur (Julius Yego)

Podiumul celei de-a 15-a ediţii de Campionat Mondial de atletism este răsturnat faţă de cel înregistrat în 2009, la Daegu (SUA, Jamaica, Kenya). Astfel, Kenya a fost urmată în clasament de Jamaica 7-2-3 și SUA 6-6-6. În Top 10 au mai terminat Marea Britanie 4-1-2, Etiopia 3-3-2, Polonia 3-1-4, Canada 2-3-3, Germania 2-3-3, Rusia 2-1-1 și Cuba 2-1-0. China a ocupat poziția a 11-a cu 1-7-1.

România a încheiat fără medalie, ca şi în precedentele două ediţii de Campionat Mondial. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Marian Oprea (33 ani) – locul şase în finala de triplusalt.