-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:03
No menu items!

Surprins de radar cu 180 de km/oră în localitate

spot_img

Șoferul a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile și a fost amendat cu 935 de lei

politia-rutiera  FOTO: jurnalul.ro

Un şofer de 24 de ani din Constanţa a fost prins, luni, de poliţişti în timp ce conducea cu 180 de kilometri la oră într-o localitate din judeţul Arad, pe DN 7.

În timpul acţiunii privind combaterea vitezei excesive, derulată la nivel național, un şofer din Constanţa a fost surprins conducând cu 180 de kilometri la oră în localitatea Bârzava. Şoferul, care se afla la volanul unui BMW, se deplasa pe un segment foarte periculos al drumului național, cu multe curbe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Ovidiu Liber, când a fost prins, tânărul făcea o depăşire neregulamentară (într-o zonă în care depăşirea este interzisă din cauza vizibilităţii reduse).

Tânărului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile și a fost amendat cu 935 de lei.

În ultimele 48 de ore, doar pe drumurile din județul Arad, 260 de şoferi au fost amendați pentru exces de viteză, iar 28 de conducători auto au rămas fără permise de conducere.

R.D.