6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:55
No menu items!

Supă cremă de păstârnac cu usturoi

spot_img

Motto: “Mâncarea este simbolul dragostei atunci când cuvintele nu sunt adecvate” (Alan D. Wolfelt)

supa_pastarnac5

Ingrediente:

  • 200 gr păstârnac,
  • 2 căței de usturoi mari,
  • 1 lingură ulei de măsline,
  • 1 cartof mic,
  • 30 gr unt,
  • 50 ml lapte,
  • sare de mare cu ardei,
  • semințe de ardei,
  • piper alb.

Mod de preparare:

Se încinge o cratiță și, în ulei de măsline, se sotează usturoiul curățat și strivit. Se presară puțină sare de mare și se lasă pe foc până când începe ușor să se rumenească.

supa_pastarnac1

Păstârnacul se curăță, se spală și se taie cuburi.

supa_pastarnac

Se mai spală încă o dată și se adaugă peste usturoi. Se lasă la foc mediu 7-10 minute, până când se înmoaie. Apoi se toarnă apă și se dă în clocot. Când apa ajunge la punctul de fierbere, se adaugă cartofii curățați și tăiați cuburi. Se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă până când cartofii se pătrund.

Când supa este gata, se strecoară jumătate din zeamă și se dă deoparte. Se adaugă untul și se lasă să se topescă, apoi se toarnă laptele care a stat la temperatura camerei și, cu un blender sau cu o presă de bucătărie, se transformă legumele într-o pastă. Cu zeama dată deoparte se ajustează consistența supei.  După ce am ajuns la consistența dorită, se potrivește de sare și piper.

supa_pastarnac3

Se servește caldă, ca atare sau cu crutoane.

supa_pastarnac4

Poftă bună!

Nicoleta Popa