4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:06
No menu items!

SUPĂRARE SUPĂRARE SUPĂRARE – PARINTELE CALISTRAT

spot_img
„Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 11-16)
„CÂND TRIMIȚI COPILUL ÎN LUME, NU UITA PE LÂNGĂ BANI, SĂ-I PUI ÎN DĂSAGĂ ȘI CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ!” (Zicala bunicii)
Toată opinia publică s-a oripilat și este crunt dezamăgită pentru că fiii și fiicele lor sunt duse cu sila la UNTOLD în Cluj. S-au umplut de cultura modernă plină de obscenități și trivialitate.
Oare cine promovează aceste produse ieftine, numite piese muzicale, iar pe autorii lor îi numesc artiști?
Plecând de la muzica naturii, cum zice psalmistul David: “Toată suflarea să laude pe Domnul”, de la cântecul privighetorilor, al ciocârliilor, al rândunelelor, ajungând la doină, la poezie, basm, fluier, vioară, pian, până la muzica clasică și cultă, ne întrebăm retoric: oare câți dintre noi mai avem cultura valorilor constructive intelectual sau în dăsaga personală pe cei 7 ani de acasă?
Cât am evoluat, cât ne-am cultivat, cât ne-am înțelepțit, dacă am ajuns la asemenea grad de degradare să nu mai avem un sistem și criteriu de valori culturale și intelectuale după care să ne ghidăm în lumea socială?
Vă dați singuri seama și să ne dăm singuri seama la ce cote de inteligență am ajuns și noi și cei care ne conduc pe noi, dacă am atins performanța de a adora sexul și desfrâul și organele genitale în textele muzicale moderne.
Am ajuns o gloată ieftină, vândută, exploatată, chinuită și zghihuită de diavolul desfrâului, datorită propriilor noastre patimi, pe care le cultivăm și le hrănim din industria lascivă a pornografiei și sexualității, în fapt suntem ceea ce mâncăm, sintem ceea ce consumăm și biologic și intelectual, nimic mai mult, dar tobă de carte, de titluri, diplome, de studii care mai de care cu titluri mai pompoase, cand de fapt suntem zero, zero, zero.
Întrebam Ministerul Culturii și a Tineretului, unde sunt aceste foruri care veghează la educatia tinerilor?
Dar ASCOR-ul, ATOR-ul-Cluj unde sunt? Dar comitetele de părinți?
Unde sunt intelectualii de geniu, care emană spuma culturii intelectuale românești?
Unde este forul suprem al Academiei Române care să explice și să lămurească motivul acestor derapaje culturale bădărane și infecte pentru urechile unui public român – Creștin Ortodox, mai ales în plin Postul Adormirii Maicii Domnului?
Care este cauza fundamentală că pruncii noștrii creștini savurează cu miile, plini de poftă și nesațiu, fără pic de jenă sau pudicitate, asemenea abjecții infecte numite cultură muzicală?
– Bravo BOC !
– Bravo IOHANIS!
– Bravo Ministerul Culturii și Tineretului!
– Bravo CNA România!
– Bravo ROMÂNIA !
Am atins toate podiumurile posibile în școala educației, culturii și eticii sociale!
România, ține-o tot așa!
Pr. Calistrat – Iași Mănastirea Vlădiceni – 2023