1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Supă de roșii cu paste

spot_img

Motto: “Mâncarea este simbolul dragostei atunci când cuvintele nu sunt adecvate” (Alan D. Wolfelt)

supa_rosii

Ingrediente:

  • 1 kg roșii,
  • 2 morcovi,
  • 1 ardei capia,
  • 1 dovlecel,
  • 2 cepe roșii,
  • 2 linguri ulei,
  • 25 gr fidea,
  • sare,
  • piper alb ,
  • busuioc,
  • cimbru.

Mod de preparare:

Roșiile se spală și într-o oală mare se pun în apă pe foc. Se opăresc până când coaja se sparge și începe să se desfacă. Se scot apoi din apă și se lasă să se răcească.

Între timp, se curăță restul de legume și se taie în cubulețe.

supa_rosii1

Se încinge uleiul într-o cratiță și se călesc legumele cu puțină sare.

După ce roșiile s-au răcit, se îndepărtează coaja de pe fiecare în parte.

supa_rosii2

Se îndepărtează cotorul și, cu ajutorul unui blender sau robot de bucătărie, le transformăm într-un sos. Se trece apoi sosul printr-o sită, înlăturând semințele. Astfel, sosul rezultat va avea o textură fină.

supa_rosii3

Se toarnă sosul de roșii peste legumele sotate și se lasă la foc mediu pentru 10 minute, amestecând din când în când. Se toarnă apoi apa, dublând cantitatea supei și se lasă să fiarbă.

După ce legumele s-au fiert, se ia supa de pe foc și se pasează. Se repune la fiert, adăugând fideaua și cimbrul. Se dă în clocot 5 minute, apoi se ia de pe foc. Se potrivește de sare și piper și se lasă să se răcească.

supa_rosii4

Se servește caldă sau rece, în funcție de preferințe, ca atare sau cu smântână.

supa_rosii5

Poftă bună!

Nicoleta Popa