-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Summit-ul G7 s-a încheiat cu un eșec! Trump nu mai susține declarația comună

spot_img

Preşedintele american Donald Trump s-a răzgândit în acest weekend contra aliaţilor din Europa şi Canada, pe care i-a ameninţat cu taxe vamale mari, după summitul G7 care s-a încheiat cu un eşec, scrie AFP, citată de news.ro.  

Sâmbătă, Donald Trump şi-a retras brusc sprijinul în comuncatul final al summitului care a durat două zile la Malbaie (Québec, în estul Canadei), în ciuda compromisului privind comerţul.

Preşedintele american şi delegaţia sa au aprobat totuşi acest document în 28 de puncte penibil negociat de „Grupul celor şapte” (Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Japonia). Prim-ministrul Canadei, ţară lovită ca şi Europa şi restul lumii de noile taxe vamale impuse de americani pentru oţel şi aluminiu, a spus că aceste taxe sunt „o insultă”.

Urmând exemplul Uniunii Europene, el a confirmat represalii în iulie. „Canadienii sunt politicoşi şi rezonabili, dar nu ne vom lăsa îmbrânciţi”, a declarat prim-ministrul.  Câteva ore mai târziu, deranjat de aceste cuvinte, Trump a scris pe Twitter, din Air Force one, că a ordonat reprezentanţilor săi să retragă sigiliul american din comunicatul final.

El l-a numit totodată pe Justin Trudeau o persoană „necinstită şi slabă”… după ce a spus înainte că relaţiile bilaterale nu au fost niciodată mai bune în istoria celor două ţări. În plus, Donald Trump a reînnoit ameninţarea asupra tarifelor pentru maşinile europene şi străine importate de Statele Unite.

Liderii G7 au părăsit Malbaie după ce Donald Trump a decis să rupă acordul de la finalul summitului.

Printre alte subiecte de discordie s-a aflat şi respingerea de către G7 a propunerii lui Trump de a reintegra în „club” Rusia, exclusă în 2014 din cauza anexării peninsulei Crimeea, cerând Moscovei să înceteze „să submineze sistemele democratice”.  Donald Trump va ateriza la ora locală 20.00 la Singapore, duminică, pentru un alt summit, cu Kim Jong Un, şi despre care s-a arătat „cu adevărat încrezător”.

Alex Militaru