4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:57
No menu items!

Summit NATO la Madrid. Iohannis: Rusia să fie declarată amenințare semnificativă

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Madrid, înaintea summit-ului NATO, că este de așteptat ca Rusia să fie declarată amenințare semnificativă pentru NATO, iar Marea Neagră – zonă de importanță strategică pentru NATO. 

Principalele declarații ale lui Iohannis: 

Acest summit a fost calificat de unii drept unul istoric și cred că au dreptate. În fapt, summitul a început deja aseară, au fost întâlniri informale, a fost o recepție formală, dar discuțiile au intrat deja direct în subiect acolo.

Atmosfera e una pozitivă, una bună, cu toate că situația de securitate și situația economică nu sunt grozave.

Acest summit vine să aducă un nou concept strategic.

Eu, echipa mea, România are așteptări foarte concrete:

  • O consolidare semnificativă a flancului estic, o creștere semnificativă a numărului militarilor aliați staționați pe flancul estic.
  • Zona Mării Negre să fie declarată zonă de importanță strategică a NATO. 
  • Rusia să fie declarată amenințarea semnificativă pentru NATO.
  • Grupurile de luptă de pe flancul estic să devină brigăzi.

Politica ușilor deschise va avea un aspect foarte concret.

Există așteptări din partea noastră, așteptări mari din partea aliaților și așteptările sunt ca NATO să demonstreze că e unită și puternică.

Ne așteptăm în lunile următoare să crească numărul de militari aliați în România. În continuare, dacă se hotărăște și se pare că așa va fi, cu siguranță vom avea mult mai mulți militari. Nu se va întâmpla de pe o săptămână pe alta. Aceste lucruri durează luni, uneori ani. Pentru noi e important să avem decizia, să ne pregătim și să avem trupe care colaborează foarte bine.

Vom avea și echipamente prepoziționate, pentru ca, atunci când e nevoie de o prezență a trupelor, să fie pregătite și echipamentele.

Raluca Dan