-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:22
No menu items!

Suedia a preluat președinția UE de la 1 ianuarie. Ce șanse are România să intre în spațiul Schengen

spot_img

Suedia a preluat, de la începutul până la mijlocul acestui an, președinția Consiliului Uniunii Europene, de la Republica Cehă. Printre prioritățile anunțate de Suedia se află doar cele legate de schimbările climatice și războiul din Ucraina, nu aderarea la spațiul Schengen a unor noi state, precum România și Bulgaria.

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson și-a anunțat, într-un discurs susţinut în decembrie, prioritățile pentru șefia Uniunii Europene – schimbările climatice și concentrarea pe „o Europă mai verde, mai sigură şi mai liberă”, războiul din Ucraina și competitivitatea Europei.

Kristersson nu a pomenit nimic de aderarea la Schengen a unor state europene, el fiind premier de numai câteva luni în Suedia, din partea conservatorilor, care au venit la putere după social-democrații conduși de Magdalena Andresson.

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută prin rotaţie la fiecare şase luni de cele 27 de state membre ale UE.