6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:33
No menu items!

Suedezii se pronunță în cadrul alegerilor legislative

spot_img

Social-democrații sunt favoriți să revină la putere

alegeri_prezidentiale

Suedezii sunt chemați duminică să se pronunțe în cadrul alegerilor legislative, opoziția social-democrată fiind favorită să revină la putere după opt ani în care guvernarea la Stockholm a fost asigurată de o coaliție de centru-dreapta, potrivit AFP.

Secțiile de votare se deschid la ora locală 08:00 (06:00 GMT) și se vor închide la 20:00 (18:00 GMT), alegătorii urmând să decidă numele celor 349 de parlamentari pentru următorii patru ani.

În cazul victoriei social-democraților, premier al urma să devină Stefan Loefven (57 de ani), un fost lider sindical care nu a mai deținut până acum funcții de parlamentar sau ministru.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutul Novus și difuzat sâmbătă de postul public de radio suedez (SR), social-democrații ar obține 30,3% din voturi, Moderații 22%, Democrații din Suedia (extrema dreaptă) 9,6% și Verzii 9,2%.

Cea mai probabilă coaliție pe care social-democrații vor fi nevoiți să o facă este cu Verzii.

Alegerile din 14 septembrie vor marca indubitabil finalul ”domniei” lui Fredrik Reinfeldt (49 de ani), premier încă din 2006. El s-a remarcat prin gestionarea abilă a efectelor crizei economice mondiale și capacitatea de a impune o politică pro-întreprinderi și disciplina bugetară, fără a afecta însă consensul social.

C.A.