1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:07
No menu items!

Suceava și alte 11 județe, niciun caz nou de infecție în 24 de ore

spot_img
În 12 judeţe, printre care se numără şi Suceava, bilanţul noilor cazuri nu a mai crescut comparativ cu ziua precedentă. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, Suceava rămâne cel mai afectat judeţ din ţară, cu 3.534 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei.
Suceava și alte 11 județe nu au mai înregistrat niciun alt nou caz de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore: Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Ilfov, Maramureş, Mahedinţi, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş.
Din totalul de 119 noi cazuri depistate în ultimele 24 de ore, 21 au fost înregistrate în Capitală. La ATI, în acest moment, sunt internați 166 de pacienți.

Potrivit datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, în data de 2 iunie, cea mai afectată zonă este, în continuare, Suceava, cu 3.534 cazuri, urmat de Bucureşti cu 2.036 cazuri. Situaţia e destul de gravă şi în Neamţ, unde s-au înregistrat 884 de cazuri (cu unul în plus faţă de ieri). În schimb, în judeţul Brăila au fost raportate până acum 32 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.