4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:55
No menu items!

Substanțe chimice mortale în sediul unui serviciu secret

spot_img

Substanțe chimice periculoase, care pot provoca decese, au fost depistate în sediul SAPO, Serviciului de Securitate din Suedia, agenția guvernamentală care previne și detectează infracțiunile împotriva securității naționale, luptă împotriva terorismului și protejează guvernul central, conform BBC. Una dintre substanțe a fost stabilită ca fiind fosgenul, folosit la fabricarea materialelor plastice și a pesticidelor, responsabil pentru marea majoritate a deceselor cauzate de substanțe chimice în timpul Primului Război Mondial.

Opt persoane, printre care și ofițeri de poliție, se află în spital după contaminarea sediului Serviciului de Securitate din Suedia. Angajații au simțit mirosul și au evacuat clădirea imediat, aproximativ 500 de persoane fiind scoase din sediu în scurt timp. Cea mai apropiată ieșire a unei autostrăzi din apropiere a fost închisă, iar bariere au fost instalate la sute de metri în jurul sediului. 

Inițial, s-a crezut a fi o scurgere de gaz, dar serviciul de securitate a confirmat între timp că nu a fost detectat niciun gaz în interiorul sau în afara clădirii. Potrivit primelor știri din presă, senzorii de pe acoperișul clădirii au detectat fosgen, dar autoritățile nu au confirmat acest lucru.

Șase persoane au fost trimise la spital cu probleme respiratorii, iar alte două s-au internat singure. Printre acestea se numără un ofițer de poliție. Poliția suedeză a deschis o anchetă.

M. Nedelcu