6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:00
No menu items!

Subsecretarul apărării pentru informaţii din SUA a făcut o vizită în România

spot_img

Oficialul american s-a întâlnit cu ministrul apărării naționale, Mircea Duşa

Michael Vickers

Subsecretarul american al apărării pentru informaţii, Michael G. Vickers, s-a aflat într-o vizită oficială în România, în cursul căreia a avut o întâlnire cu ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, în care s-a discutat şi despre viitoarea misiune NATO în Afganistan.

Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Duşa l-a asigurat pe partenerul american cu privire la menţinerea poziţiei ferme a părţii române pentru dezvoltarea relaţiilor cu SUA în domeniul apărării, în cadrul „Parteneriatului Strategic Intensificat pentru secolul XXI”.

De asemenea, oficialul român a apreciat sprijinul acordat de SUA pentru pregătirea personalului şi dezvoltarea capabilităţilor, precum şi pentru susţinerea cu tehnică şi asistenţă logistică a trupelor române desfăşurate în Afganistan.

Ministrul român al apărării şi subsecretarul american al apărării pentru informaţii au mai discutat despre viitoarea misiune a NATO în Afganistan, subliniind necesitatea continuării cooperării în acest teatru de operaţii şi după anul 2014.

În cadrul convorbirilor, au fost subliniate relaţiile excelente pe linia schimbului de informaţii, cei doi oficiali pronunţându-se pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în acest domeniu, mai precizează sursa citată.

D.M.