6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:31
No menu items!

Subprefectul de Călărași, care a apărut în imagini indecente, spune că a fost șantajat cu acele fotografii de cineva din anturajul său

spot_img

Subprefectul Stan Ionuț Petru, care a apărut în imagini indecente, a declarat sâmbătă că regretă și că imaginile sunt dintr-o vreme în care avea „mai puțină minte”. „Îmi asum acest lucru, și tocmai din acest motiv îmi dau demisia de onoare din funcția publică deținută”, a spus Ionuț Stan. Acesta spune că este amenințat și șantajat de cel care a făcut publice imaginile compromițătoare.

În ultimele zile, în spațiul public au apărut anumite filmări care, din păcate, au stârnit discuții și speculații. Nu le neg și nici nu spun că nu sunt eu. Acum, plătesc pentru momentele în care aveam mai puțină minte. Și poate că așa și trebuia să se întâmple.

Știu că sunt imagini vechi, realizate într-o perioadă în care nu dețineam și nici nu visam să ocup vreo funcție publică de mare impact.

Că am avut derapaje, recunosc, dar nu cred că e vreunul dintre dumneavoastră care să nu fi greșit în viață. Probabil că nu la nivelul la care am făcut-o eu, dar nu au apărut în spațiul public. Îmi asum acest lucru, și tocmai din acest motiv îmi dau demisia de onoare din funcția publică deținută.

Aș vrea însă să cunoașteți și contextul în care au apărut aceste imagini din trecutul meu și vă spun, că sunt doar o parte. De o perioadă de timp, sunt amenințat de un personaj care s-a aflat în anturajul meu și care chiar el a făcut filmările și pozele respective. Mi s-a dat un ultimatum: dacă nu voi face ce va vrea el, va transmite presei aceste imagini.

Acum, trebuie să vă spun și ce ar fi vrut el să fac. De exemplu, nu ar fi trebuit să spun nimic despre el sau despre șeful lui de la ECOAQUA. Cu atât mai puțin, nu ar fi trebuit să iau atitudine când văd tot felul de derapaje din partea lor. Pentru că, după cum ați văzut, toată viața am făcut ceea ce mi-a trecut prin cap, bineînțeles că nu am răspuns la șantajul acestuia și mereu am luat atitudine.

Acum două zile, într-o ședință politică, am propus suspendarea din funcția politică pe care o deține directorul Ecoaqua, până la clarificarea situației sale juridice.

Motivele le cunoașteți cu toții: decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind incompatibilitatea acestuia cu funcția de conducere în cadrul Ecoaqua SA. Am expus și problema legată de prețul apei și am spus că primesc multe reclamații legate de prețul exagerat al sistemului de apă și canalizare.

Cum se spune în popor, propunerea mea a fost considerată picătura care a umplut paharul cu apă din aia scumpă! Ziua următoare, individul care m-a amenințat anterior că va da în presă imaginile respective, exact asta a făcut. A pus la dispoziția șefului său materialele cu mine care, la rândul lui, le-a transmis către un individ care se declară ziarist. Bineînțeles, publicarea imaginilor a venit și cu o sumă de bani la pachet!

Țin să precizez că imaginile publicate nu reflectă dedicarea și integritatea cu care mi-am exercitat atribuțiile de subprefect al județului Călărași. Au fost șase luni în care mi-am îndeplinit îndatoririle cu seriozitate și profesionalism, având în vedere binele cetățenilor județului Călărași.

Plec din această funcție cu capul sus pentru că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume!

Acest individ este împotriva tuturor, inclusiv a dumneavoastră! Așa că, atunci când plătiți factura la apă și sunteți nemulțumiți, vă sfătuiesc să nu spuneți cu glas tare acest lucru, pentru că veți păți ca și mine!”, a transmis în postarea sa pe Facebook Ionuț Stan.

Subprefectul PSD de Călărași, Stan Ionuț Petru, care este și președintele Organizației Județene TSD, și-a dat demisia, joi, din funcție după ce au apărut în public fotografii în care acesta apare în ipostaze indecente.

PSD a făcut public anunțul demisiei.

Stan Ionuţ Petru, subprefect PSD din judeţul Călăraşi, a demisionat joi din funcţia de subprefect de Călăraşi după ce a fost implicat într-un scandal, în spaţiul public apărând imagini şi videoclipuri compromiţătoare cu el.

În imagini, politicianul apare în chiloţi, posibil aflat sub influenţa alcoolului, dansând cu pistolul în mână, înjurând sau dormind pe jos.

Stan Ionuţ Petru a fost numit în funcţia de subprefect în Ianuarie 2024

Potrivit CV-ului său, Stan Ionuţ Petru este licenţiat în teologie, având Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală.

El a absolvit Universitatea „Ovidius” Constanţa şi a făcut şi un Master, Specializarea Teologie Prectică şi Seminarul Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur” Slobozia, Ialomiţa la Specializarea Teologie Ortodoxă.

D.Constantin