- Sorin Roşca Stănescu
Împrejurările ne iau din nou pe nepregătite. Zi de zi, la frontiera de est a României, în Ucraina, un conflict major este escaladat şi poate oricând degenera fie într-un război civil de proporţii, fie într-o invazie rusească. În timp ce NATO cauta soluţii diplomatice, Moscova acţionează ferm, deocamdată provocând şi înarmând insurgenţii cu tehnica de luptă avansată, deplasată în interiorul Ucrainei de către trupe regulate, sub asistenta unor militari specializaţi. Pentru România, momentul ales de istorie pentru tot ceea ce se întâmplă şi urmează să se întâmple în Ucraina este nepotrivit. Statul nostru este slab, iar autorităţile sunt dezorientate. Şi lipsite de minimum de unitate. Din aceste motive şi multe altele, cred că ne aflăm cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Dacă războiul civil din Ucraina se intensifică, este de presupus că populaţia va avea de suferit din ce în ce mai mult. Indiferent că este vorba de ucraineni, de etnici ruşi, de etnici polonezi sau de cei 400.000 de etnici romani. Una dintre consecinţele unui război intern, mai ales dacă se prelugeste pe o perioadă mai lungă de timp şi cunoaşte o curbă ascendentă a violenţei, este că paturi semnificative ale populaţiei rămân fără adăpost, suferă de foame, de o lipsă acută a asistenţei medicale şi, în final, sunt nevoite să se refugieze. Unde? Cu certitudine spre vest.
Din această perspectivă, România, că stat aflat la frontiera estică a Uniunii Europene, că de altfel şi Polonia sau Bulgaria, ar putea deveni, pentru refugiaţi, o ţară de destinaţie. Mai mult chiar, ni se va cere, într-o asemenea eventualitate, în mod imperativ, să primim zeci, poate chiar sute de mii de oameni. Unde? Ce condiţii vom fi noi capabili să le asigurăm? Ce se va întâmpla în cazul unei epidemii, inerente în asemnea situaţii? Câtă asistenta medicală putem asigura? Care sunt rezervele noastre de hrană şi de adăpost?
Sunt întrebări uşor de pus, dar al căror răspuns este ceva mai complicat. El depinde de o strategie pe care statul român ar trebui să o aibă, dar pentru care autorităţile, cuprinse de febră campaniei electorale, nu au transpirat câtuşi de puţin. Dacă se va întâmpla şi când se va întâmpla, vom fi luaţi pe nepregătite. Iar cei care vor avea de suferit vor fi cetăţenii României.
Ce ar trebui să facă şi nu fac autorităţile de la Bucureşti? În primul rând, trebuie făcut un studiu de impact. Un plan cu mai multe variante, în funcţie de tot ceea ce s-ar putea întâmpla, mai puţin rău sau mai rău, în Ucraina. Un plan pentru eventualitatea unui război civil mai puţin intens, de intensitate medie sau de intensitate maximă şi care va afecta o populaţie de circa 60 de milioane de locuitori, precum şi un plan pentru eventualitatea unei invazii ruseşti, pentru care, în acest moment, armata ucraineană nu este pregătită să riposteze în mod corespunzător, dar ar putea fi pregătită, în măsura în care va fi dotată de către Occident cu tehnica de luptă. Vom putea observa, dacă s-ar face asemenea scenarii, că există un numitor comun al soluţiilor pe care le-ar putea utiliza România. Diplomaţia noastră şi nu numai, ci şi Guvernul şi Instituţia prezidenţială ar trebui să fie extrem de active, pentru a-i convinge pe parteneri noştri europeni că a început o numărătoare inversă şi că este obligatoriu că, pe teritoriul României, să fie dislocat, prin grija statelor din vestul Europei, întregul echipament necesar pentru că, pe de o parte, să ne putem securiza şi asigură şi mai bine frontiera de stat cu Ucraina, iar pe de altă parte să putem asigura condiţiile necesare supravieţuirii unor valuri succesive de refugiaţi, pe care tot statele vestice ne vor cere, protejându-şi propriile interese, să-i relocam pe teritoriul ţării noastre.
Evident, în paralel, ar trebui să ne gândim la mijloace speciale de protecţie pe care statul român le-ar putea acorda celor 400.000 de etnici romani care trăiesc în Ucraina. În fine, sunt zeci de mii de familii afectate, şi vor fi din ce în ce mai afectate, de blocarea micului comerţ de frontieră, care le asigura supravieţuirea. Şi aceste familii trebuie să beneficieze de asistenta statului român.
Numai că, în acest timp, asistăm la o veritabilă încăierare între instituţii fundamentale ale statului, chiar cele care ar trebui să colaboreze pentru a preveni un impact prea mare sau dezastruos al evenimentelor din Ucraina asupra României. Aşa că există riscul major de a ne afla din nou, aşa cum s-a mai întâmplat în istorie, între ciocan şi nicovală. Între ciocanul rusesc şi nicovala Occidentului.