-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:43
No menu items!

SUA vor acorda ajutor militar direct opozanților sirieni

spot_img

 

SUA vor acorda ajutor militar direct opozanților sirieni

Preşedintele Barack Obama a autorizat trimiterea unor arme rebelilor sirieni pentru prima dată, a declarat joi un oficial american, după ce Casa Albă a anunţat că are dovezi că guvernul sirian a folosit arme chimice asupra forţelor de opoziţie care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, informează Reuters.

Decizia SUA survine în contextul în care forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi-au îndreptat armele asupra nordului ţării, luptând în apropierea oraşului Aleppo din nord şi bombardând oraşul Homs din centru, după ce au preluat iniţiativa prin obţinerea sprijinului deschis al Hezbollah luna trecută şi capturarea oraşului strategic Qusair săptămâna trecută.

Casa Albă nu a dat detalii despre ajutorul militar, a precizat doar că „va fi diferit față de amploarea ajutoarelor anterioare”. SUA avertizaseră deja regimul sirian în legătură cu folosirea armelor chimice, relatează BBC.

Serviciile secrete americane au concluzionat că forţele lui Assad au folosit arme chimice la scară mică împotriva luptătorilor rebeli în războiul civil din Siria, a anunţat Casa Albă.

CIA va coordona livrarea de echipament militar și antrenarea militarilor rebeli în folosirea acestuia.

C.I.