Senatul american a reluat negocierile marţi seară după anularea în ultimul moment de către Camera Reprezentanţilor a unui vot privind un text de lege destinat să ridice plafonul datoriei americane, a informat un responsabil american citat de AFP.
„Senatorul Reid şi senatorul McConnell au redeschis negocierile şi sunt optimişti privind faptul că un acord este aproape”, a precizat Adam Jentleson, purtător de cuvânt al liderului majorităţii democrate Harry Reid, menţionându-l de asemenea pe liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell.
Liderii republicani ai Camerei Reprezentanţilor un decis marţi seară, în lipsa susţinerii aleşilor care fac parte din mişcarea ultraconservatoare Tea Party, să nu supună la vot un text dedicat ridicării plafonului datoriei americane până la 7 februarie, dar care mai prevedea şi schimbarea reformei asigurărilor medicale a preşedintelui Barack Obama.
Votul fusese programat inițial pentru marţi seară dec către republicani, în vederea stopării paraliziei statului federal şi ridicării plafonului datoriei,imperios necesară până joi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a primei economii mondiale.
Însă condiţiile acestui text au fost deja respinse în bloc de democraţii care controlează Senatul.
C.A.