1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:58
No menu items!

SUA oferă sprijin financiar Republicii Moldova

spot_img

 dolari

Liderii americani au multiplicat luni semnele de sprijin pentru Republica Moldova, în contextul unei vizite la Washington a premierului acestei foste republici sovietice angajate într-un proces de aderare la Uniunea Europeană.

Şeful Guvernului moldovean, Iurie Leancă, a fost primit în cursul dimineţii, la Casa Albă, de vicepreşedintele Joe Biden. Preşedintele Barack Obama a participat şi el la întrevedere, potrivit Executivului american.

„Preşedintele a salutat prietenia solidă dintre ţările noastre şi a subliniat angajamentul profund al Statelor Unite pentru susţinerea aspiraţiilor R.Moldova”, a anunţat Casa Albă.

„Vom acorda fonduri suplimentare pentru a ajuta Republica Moldova să-și dezvolte competitivitatea”, a declarat presei ministrul american înaintea unei întâlniri cu premierul moldovean Iurie Leancă, la Washington.

În total, Washingtonul va debloca 2,8 milioane de dolari ca ajutor economic suplimentar Chișinăului, ridicând la 7,5 milioane suma totală a ajutorului american, precizează AFP.

Totodată, Obama şi Biden „au insistat asupra sprijinului de nădejde al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea R.Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, potrivit aceleiaşi surse.

Primindu-l pe Iurie Leancă, secretarul de Stat John Kerry a anunţat sporirea ajutorului economic american pentru Republica Moldova.

În contextul în care Rusia a preluat controlul asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei aflată la aproximativ 600 de kilometri de Republica Moldova, John Kerry şi-a arătat îngrijorarea faţă de o eventuală atitudine similiară a Moscovei faţă de Chişinău.

„Regret să spun că Rusia face presiuni asupra Republica Moldova. Există probleme în ceea ce privește sursele sale de energie și a capacității sale de a face comerț”, a denunțat secretarul de stat, adăugând că Washingtonul este „angajat ferm în direcția pe care Molodova și-a ales-o”.

John Kerry urmează să se deplaseze marţi la Kiev pentru a reafirma „sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei” şi a ameninţat Moscova cu măsuri de retorsiune dacă va continua „invazia” şi „agresiunea” în Crimeea.

La rândul său, Obama a apreciat că Moscova este „de partea rea a istoriei” în această criză şi a ameninţat cu adoptarea unor „măsuri economice şi diplomatice care ar izola Rusia”.

Contrar fostului regim ucrainean al lui Viktor Ianukovici, care a refuzat să semneze în ultimul moment Acordul de asociere la UE, Republica Moldova a parafat la sfârșitul anului 2013 un acord în acest sens.

Principalul subiect de dispută între Chişinău şi Moscova este Transnistria, o regiune a R.Moldova cu majoritate rusofonă care şi-a autoproclamat independenţa în 1990. Un conflict armat, încheiat în 1992, s-a soldat cu sute de morţi şi intervenţia armatei ruse.

De atunci, Rusia menţine militari în regiune, împotriva voinţei Guvernului moldovean şi în pofida unor angajamente de retragere asumate în 1999.

Evocând situaţia „negativă” din Ucraina, premierul moldovean şi-a exprimat dorinţa pentru o cooperare şi un dialog „foarte activ” cu Statele Unite în domeniul securităţii.

C.A.