-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:35
No menu items!

SUA nu sistează activitatea portavionului nuclear Roosvelt și debarcă, pe rând, echipajul contaminat

spot_img

Comandanţi din marina militară americană au anunţat, miercuri, că de pe portavionul Theodore Roosevelt, contaminat cu coronavirus, vor fi debarcaţi, până vineri, încă aproape 2.000 de marinari, pe lângă cei 1.000 scoşi deja din dispozitiv, transmite dpa, preluată de agerpres.ro.

Decizia a fost luată după ce comandantul navei, Brett Crozier, le-a scris comandanţilor Flotei SUA din Pacific o scrisoare de patru pagini în care critică reacţia US Navy (marina militară a SUA) la epidemia de COVID-19 de la bordul USS Theodore Roosevelt. El a afirmat că forţele navale ”nu îşi respectă angajamentul” faţă de marinari şi a cerut intrarea în carantină a 90% din echipaj pe insula Guam. Cererea sa a fost difuzată de presa americană.

Portavionul a plecat în ianuarie de la baza navală din San Diego, California, iar la începutul lui martie a făcut o escală la Da Nang, în Vietnam. După două săptămâni, la bord a fost depistat primul marinar infectat cu coronavirus. Secretarul interimar al marinei militare, Thomas Modley, a precizat că s-au făcut teste pentru coronavirus pentru 24% din echipajul portavionului, din care 93 au depistat contaminarea.

Modley l-a contrazis pe Crozier şi s-a declarat dezamăgit de afirmaţiile acestuia. ”Am colaborat foarte, foarte mult cu nava, cu structura de comandă (…) Avem nevoie ca marinarii să fie în siguranţă. Avem nevoie să fie sănătoşi”, a susţinut el. ”Am debarcat deja aproape 1.000 de membri ai personalului navei”, a mai arătat oficialul ”În următoarele câteva zile ne aşteptăm să fie debarcaţi aproximativ 2.700. Nu putem şi nu vom îndepărta toţi marinarii de pe navă. Planul nostru a fost de la început să îndepărtăm o parte cât mai mare din echipaj, păstrând în acelaşi timp (…) siguranţa navei”, a adăugat el.

Secretarul marinei a spus că nu crede că 10% din echipaj este suficient pentru întreţinerea celor două reactoare nucleare ale portavionului şi diferitele sisteme de armament.

Amiralul Mike Gilday, şeful operaţiunilor navale ale US Navy, a afirmat că la bordul USS Theodore Roosevelt trebuie să rămână circa 1.000 de marinari, adică aproape 20% din echipaj. ”Obiectivul nostru este o navă curată. Avem nevoie de aproximativ 1.000 de oameni pentru ca nava să îşi păstreze funcţiile vitale’‘, a explicat el. Priorităţile forţelor navale sunt, în ordine, sănătatea marinarilor şi menţinerea portavionului gata de luptă.

Conducerea marinei militare şi-a susţinut decizia de a ordona escala portavionului în Vietnam, unde în momentul respectiv erau doar circa zece cazuri de coronavirus, departe de Da Nang. Modly a adăugat că comandantul Crozier a procedat corect, trimiţând scrisoarea pe cale ierarhică, însă nu este clar cum a ajuns documentul la presă.