Statele Unite sunt îngrijorate de planurile Indiei de a participa la exerciţii militare comune cu Rusia, a declarat marţi secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează Reuters, citată de Agerpres.
Luna trecută, Moscova a anunţat intenţia de a organiza exerciţiile ‘Vostok-2002’ (Est) la început de septembrie, chiar dacă duce un război costisitor în Ucraina.Â
Întrebată despre participarea Indiei, Karine Jean-Pierre le-a spus reporterilor la bordul Air Force One, în timp ce preşedintele Joe Biden zbura în Pennsylvania, că Statele Unite sunt îngrijorate în legătură cu orice ţară care participă la exerciţii militare alături de Rusia în timp ce aceasta este în război cu Ucraina.
La exerciţiile militare ‘Vostok’ din acest an participă contingente şi observatori din peste de zece ţări, printre care China, India, Siria, Algeria, Mongolia, Nicaragua, Laos şi Azerbaidjan. Vor fi prezenţi, de asemenea, militari din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, care – alături de Rusia – fac parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).
Rusia a dat asigurări luni că manevrele ‘Vostok-2002’, la care participă peste 50.000 de militari în perioada 1-7 septembrie, nu sunt îndreptate împotriva niciunei ţări şi a niciunei alianţe militare, cum ar fi NATO.
White House Press Secretary Karine Jean-Pierre says that the United States "has concerns" about India's participation in 'Vostok 2022' drills in #Russia's far-east region.
The multi-nation drills from 1-7 Sept will see participation of over 50,000 troops, including from China. pic.twitter.com/kORmAK6GOD
— Dhairya Maheshwari (@dhairyam14) August 31, 2022
#IndianArmy soldiers chilling out during rest time at the recently undertaken #Vostok2022 exercises. pic.twitter.com/XOaV4DYXNs
— Ninjamonkey 🇮🇳 (@Aryan_warlord) August 31, 2022
🇷🇺 #Vostok2022 is being held on the territory of Russia's Eastern Military District in two phases over 1 week from 1 – 7 Sept
Participants: Algeria, Armenia, Azerbaijan, Belarus, India, Kazakhstan, Kyrgyzstan, China, Laos, Mongolia, Nicaragua, Syria & Tajikistan.
🇮🇳 Indian Army pic.twitter.com/PIunJQOlLh
— Jack (@BhairavHu1008) August 30, 2022
D.Constantin