5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 6:10
No menu items!

SUA garantează că asasinul Camil Mătase nu va fi executat

spot_img

Matase Camil 1_SZ

Autorităţile judiciare din SUA au transmis Parchetului Curții de Apel București, prin Ministerul Justiţiei, o cerere de extrădare a lui Camil Mătase – arestat după ce și-a ucis soția și unul dintre fii în Texas (stat american în care Mătase riscă pedeapsa capitală pentru faptele sale) – în care garantează că acesta nu va fi condamnat la moarte.

Surse judiciare citate de MEDIAFAX au precizat că americanii au transmis, în cursul săptămânii trecute, o cerere de extrădare pe numele lui Camil Mătase – care are dublă cetăţenie, română şi americană. Potrivit autorităților din SUA, pe numele lui Camil Mătase au fost puse în mişcare proceduri judiciare în legătură cu decesul soţiei şi al fiului acestuia, bărbatul fiind principalul suspect.

Aceleaşi surse susţin că în cererea de extrădare se precizează că, în cazul în care Camil Mătase va fi extrădat, autorităţile statului Texas nu-l vor condamna la pedeapsa capitală, respectiv la moarte prin injecţie letală.

Cererea de extrădare a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti (CAB), care judecă luni acest caz, urmând să hotărască dacă Mătase va fi predat autorităţilor americane.

R.D.