6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:36
No menu items!

SUA este de neclintit cu privire la necesitatea ca Bashar al-Assad să renunțe la putere

spot_img

SUA este de neclintit cu privire la necesitatea ca Bashar al-Assad să renunțe la putere

Guvernul american a declarat, luni, că poziția sa privind necesitatea renunțării la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad nu s-a schimbat, în ciuda remarcilor pozitive ale secretarului de stat american John Kerry privind cooperarea Siriei la distrugerea armelor sale chimice, informează marți Xinhua.

Poziția noastră în legătură cu președintele Assad rămâne aceeași și anume că și-a pierdut orice legitimitate de a conduce Siria, că depunem eforturi pentru organizarea conferinței Geneva II, care ne-ar aduce într-un loc în care ambele părți, de comun acord, ar alege un guvern de tranziție în Siria

 Marie Harf, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american

În referire la declarațiile lui John Kerry în Indonezia, unde acesta și-a exprimat aprecierea pentru cooperarea Rusiei și pentru respectarea de către Damasc a rezoluției ONU privind distrugerea arsenalului chimic sirian,  Marie Harf a respins orice sugestie că declarațiile secretarului de stat arată o eventuală schimbare a poziției SUA cu privire la viitorul lui Assad, deși a calificat decizia Damascului de a respecta rezoluția ONU drept „un pas înainte”.

C.A.