1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:24
No menu items!

SUA convoacă reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

spot_img

Statele Unite au solicitat o reuniune de urgenţă, joi, a Consiliului de Securitate al ONU asupra Coreii de Nord care a lansat duminică cea mai puternică rachetă din 2017, au anunțat marţi surse diplomatice citate de AFP. 

Reuniunea ar urma să aibă loc cu uşile închise. Îi revine Rusiei, preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Securitate pentru luna februarie, să parafeze organizarea acesteia,  informează Agerpres.

Phenianul a confirmat luni că a lansat cu o zi înainte cea mai puternică rachetă a sa cu începere din 2017, o rachetă balistică cu rază medie şi lungă de acţiune Hwasong-12.

Mai devreme, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat într-un comunicat un tir de rachetă balistică „încălcând moratoriul anunţat în 2018” de această ţară pentru tipul respectiv de armament.

Acest test reprezintă „o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate”, a adăugat el, condamnându-l.

Tirul nord-coreean efectuat duminică încununează o lună de teste în serie şi provoacă temeri legate de reluarea testelor nucleare şi de rachete intercontinentale de către Phenian.

În 2017, Consiliul de Securitate al ONU a decis în unanimitate de trei ori să impună noi sancţiuni economice dure Coreei de Nord pentru testele sale nucleare şi balistice. Aceste sancţiuni, ultima dovadă de unitate a Consiliului cu privire la dosarul nord-coreean, afectează în special importurile de petrol ale ţării şi exporturile acesteia de cărbune, fier, textile şi produse din pescuit.

Raluca Dan