-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:49
No menu items!

SUA au informații că Ucraina se află în spatele uciderii Dariei Dughina

spot_img

Agenţiile de informaţii americane cred că anumiţi membri ai Guvernului ucrainean au autorizat atacul în care o maşină a explodat lângă Moscova în august, soldându-se cu decesul Dariei Dughina, fiica unui proeminent naţionalist rus, relatează The New York Times.

Oficialii citați spun că Statele Unite nu au participat la atac în niciun fel, nici prin furnizarea de informații nici prin oferirea de asistență. Americanii spun și că nu au știut de operațiune din timp și că dacă ar fi aflat și ar fi fost consultați s-ar fi opus. 

Informaţiile au fost distribuite în cadrul guvernului SUA săptămâna trecută.

Ucraina a negat implicarea în asasinat imediat după atac, iar înalţii oficiali au continuat să nege implicarea în asasinat când au fost întrebaţi despre evaluarea serviciilor de informaţii americane.

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că astfel de atacuri – deşi au o valoare simbolică ridicată – ar putea determina Moscova să organizeze propriile atacuri împotriva înalţilor oficiali ucraineni.

Oficialii americani au fost nemulţumiţi de lipsa de transparenţă a Ucrainei cu privire la planurile sale militare, în special pe teritoriul Rusiei.

De la începutul războiului, serviciile de securitate ucrainene şi-au demonstrat capacitatea de a ajunge în Rusia pentru a efectua operaţiuni de sabotaj. Cu toate acestea, asasinarea Dariei Dughina ar fi una dintre cele mai îndrăzneţe operaţiuni de până acum.

Unii oficiali americani bănuiesc că tatăl tinerei, Alexander Dughin, un ultranaţionalist rus, a fost ţinta reală a operaţiunii şi că agenţii care au efectuat-o credeau că se va afla în vehicul alături de fiica sa.

Oficialii nu au dezvăluit care elemente ale guvernului ucrainean se crede că au autorizat misiunea, cine a efectuat atacul sau dacă preşedintele Volodimir Zelenski a aprobat misiunea.

Întrebat despre aceste informaţii, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Ucrainei, a reiterat negările guvernului ucrainean de implicare în asasinarea tinerei.

„Subliniez, din nou, că orice asasinat în vreme de război într-o țară sau în alta trebuie să aibă o însemnătate practică. Trebuie să îndeplinească un scop clar, tactic sau strategic. O persoană precum Dughina nu este o țintă tactică sau strategică pentru Ucraina. Avem alte ținte pe teritoriul Ucrainei. Mă refer la colaboraționiști, la reprezentanți ai centrelor de comandă rusești, care ar putea să aibă valoare pentru serviciile noastre speciale, dar cu siguranță Dughina nu era o astfel de persoană”, a spus pentru The New York Times.

Deşi detaliile despre actele de sabotaj pe teritoriul controlat de Rusia au fost învăluite în mister, guvernul ucrainean a recunoscut că a ucis oficiali ruşi în Ucraina şi că a sabotat fabrici de armament şi depozite de armament ruseşti, scrie News.ro.

Dughina, fiica proeminentului ideolog Alexander Dughin, a fost ucisă la luna august, când un presupus dispozitiv exploziv a aruncat în aer mașina Toyota Land Cruiser pe care o conducea.

                                                                                                                    Adina Silav