Ambasada SUA a anunțat printr-un comunicat că în data de 30 ianuarie, Statele Unite ale Americii au demarat procesul de obţinere a statutului de membru cu drepturi depline al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia).
Comisia reprezintă un organ consultativ independent al Consiliului Europei, care oferă guvernelor consiliere în domeniul reformei juridice şi constituţionale. Experţii numiţi de statele membre vizitează ţări, redactează puncte de vedere şi fac recomandări în vederea consolidării instituţiilor democratice şi promovării respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Totodată, Comisia oferă, la cerere, instanţelor internaţionale asistenţă în interpretarea legii şi participă la reforma legislaţiei electorale şi la misiunile de observare a alegerilor.
Comsia a fost formată în anii 1990, iar recent a avut un rol important în sfătuirea guvernanţilor din mai multe regiuni, inclusiv Libia, Maroc, Tunisia, Africa de Sud şi America Latină, precum şi din întreaga Europă.
În iulie 2012, preşedintele Comisiei, Gianni Buquicchio, i-a scris secretarului de Stat Hillary Clinton pentru a invita Statele Unite să devină membru cu drepturi depline al Comisiei. Consiliul Europei va conduce acum consultările şi procedurile necesare pentru aprobarea oficială a statutului de membru cu drepturi depline al Statelor Unite.
În calitate de membru cu drepturi depline, Statele Unite ale Americii vor putea să numească doi experţi în cadrul Comisiei, dublându-şi astfel numărul actual de reprezentanţi. Acest statut va spori capacitatea Statelor Unite de a susţine mai puternic eforturile de reformă din regiuni precum Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, dar şi din tinerele democraţii din unele ţări europene.
C.I.