4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:25
No menu items!

SUA a bombardat poziţii ale Statului Islamic în Siria

spot_img

Raidurile aeriene au vizat zona oraşului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, şi frontiera dintre Siria şi Irak

statul islamic

Armata americană şi forţe ale unor ţări „partenere” au efectuat, pentru prima oară, raiduri aeriene contra unor poziţii ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria, a anunţat luni Pentagonul, relatează AFP.

Pot să confirm că armata americană şi forţe ale naţiunilor partenere efectuează o acţiune militară contra teroriştilor din cadrul SIIL în Siria cu avioane de vânătoare, bombardiere şi rachete de tip Tomahawk

Contraamiralul John Kirby,

purtător de cuvânt al Pentagonului (comunicat)

El nu precizează locurile în care au avut loc atacurile însă, potrivit New York Times, raidurile aeriene au vizat zona oraşului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, şi frontiera dintre Siria şi Irak., atacurile având loc cu participarea „mai multor ţări arabe aliate”.

Preşedintele american Barack Obama a avertizat la 10 septembrie că îşi rezervă dreptul de a autoriza atacuri împotriva grupării Stat Islamic, inclusiv în Siria.

Decizia de a lansa aceste atacuri a fost luată mai devreme în cursul zilei de comandantul (CENTCOM, Comandamentul militar american însărcinat cu regiunile Orientul Mijlociu şi Asia Centrală) în virtutea autorizării care i-a fost date de comandantul şef (preşedintele Barack Obama)

Contraamiralul John Kirby,

purtător de cuvânt al Pentagonului (comunicat)

Începând din 8 august, poziţii ale grupării SI în Irak sunt aproape în fiecare zi vizate de tiruri ale armatei americane.

C.A.